Pandemia a accelerat vânzările din mediul online, aducând un număr semnificativ de noi cumpărători, pe seama scăderii vizitelor în magazinele offline. Astfel, magazinele online au fost puse în situația de a se adapta schimbărilor și de a crea, pentru fiecare cumpărător, aceeași experiență de cumpărare pe care o (re)găseau într-un magazin fizic.

Luna noiembrie se arată a fi o pregătire intensă pentru perioada imediat următoare, când interesul va fi îndreptat spre cumpărăturile festive. Un motiv bun să înceapă goana după oferte și promoții. 

Din partea magazinelor online, veștile par să fie din ce în ce mai bune. Luna noiembrie reprezintă o întreagă experiență de cumpărare, fiind promoții ce vor dura întreaga lună.

O tactică reușită care ajunge să îi bucure pe afiliați și advertiseri, deopotrivă. Relația pe care un advertiser o are cu un afiliat contează foarte mult în descoperirea rețetei succesului. Pe de o parte, advertiserul își creează o prezență între posibilii cumpărători, iar afiliații se bucură de conversii reușite.

Cum se pregătesc advertiserii pentru o lună intensă de reduceri?

Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 28 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1500 de colaboratori în 2021.

Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovare în domeniu, păstrând în permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate – preț foarte bun, după cum povestește și Sorina Ghițescu – Project Leader – Affiliate & Influencer: 

„Strategia noastră permanentă de a face sportul accesibil tuturor se reflectă și în politica noastră de preț: „calitate garantată, prețuri mici tot anul”. Aceasta reprezintă angajamentul nostru de a depune toate eforturile pentru a le oferi tuturor pasionaților de sport cel mai bun raport calitate – preț în fiecare zi, indiferent de momentul anului.” 

Toată luna Noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și în cele online, vor fi numeroase produse cu preț redus permanent, în limita stocului disponibil. 

„Evident, știm care sunt așteptările clienților noștri de la perioada de Black Friday și ne așteptăm la o creștere a traficului pe site-ul nostru. Tocmai de aceea, vom propune pe site și în magazine, numeroase produse cu preț redus permanent, pe parcursul lunii noiembrie, începând cu perioada de Black Friday, în limita stocului disponibil. De altfel, o categorie dedicată acestor produse stă permanent la dispoziția pasionaților de sport pe platforma noastră online.”

Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist.

Începând cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând, astfel, chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta „Fabricat în România”.

Decathlon a pregătit o provocare pentru afiliați care va ține toată luna Noiembrie (1 – 30), unde îi va premia pe cei mai activi dintre ei. 

Astfel, dacă aplici la programul de afiliere Decathlon, demonstrează că poți genera cele mai valoroase vânzări și primești un bonus garantat, după cum urmează:

  • Vânzări în valoare de 2,500 – 5,000 EURO => primești 10 EURO bonus
  • Vânzări în valoare de 5,001 – 8,000 EURO => primești 30 EURO bonus
  • Vânzări în valoare de 8,001 – 10,000 EURO => primești 50 EURO bonus
  • Vânzări în valoare de peste 10,000 EURO => primești 100 EURO bonus

În plus, te așteaptă și un premiu special: Cea mai mare valoarea a unei vânzări => 50 EURO bonus.

„În ceea ce privește promovarea din partea afiliaților recomandăm axarea pe categoria REDUCERI ce se va afla în atenția tuturor luna viitoare” – Sorina Ghițescu -> Project Leader – Affiliate & Influencer

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>