Ne plac oamenii care își urmează visurile (fie ele în online sau în offline). Anca Petianu (pe numele ei de scenă, Kaira) este exemplul perfect. După ce s-a îndrăgostit de muzică, a plecat din orașul natal, Pașcani, ca să vadă visul ăla al ei. Câțiva ani mai târziu, se poate mândri cu colaborări cu Delia și Elena. Mai mult, pregătește să scoată propriul ei album.

Însă interesul nostru este dincolo de muzică în ceea ce o privește. Pentru că Anca este, de asemenea, creatoare de conținut pe Youtube și Instagram. Adică influencer prolific (prezent pe platforma 2Performant) și om simpatic. Spune că procesul ei este destul de simplu. Iar simplitatea este sănătoasă, completăm noi.

Atunci când primesc aceeași întrebare de sute sau chiar mii de ori, mi-e mult mai ușor să fac un vlog despre subiectul respectiv, să îl dezvolt și să mă asigur că pot ajuta.

Dintre influencerii buni pe care îi urmărește, ne-a dar și câteva exemple: Andreea Balaban și Alina Ceușan, iar din afară, pe Jeffree Star sau Jackie Aina. E un dialog plăcut cel de mai jos, așa cum ies de obicei toate de pe blogul de față, atunci când luăm influencerii la întrebări 🙂 

For the English version of this interview, please click here


Background

M-am îndrăgostit de muzică când aveam 8-9 ani. Din păcate, în orașul meu natal, Pașcani, nu m-am putut dezvolta pe partea asta. Așa că s-a transformat într-o pasiune de care știam doar eu – concertele mi le desfășuram în fața oglinzii, în camera mea (râde). La 19 ani am venit in București, iar aici s-au schimbat lucrurile.

Consider ca toate proiectele mele sunt tari, pentru că întotdeauna am simțit ce am cântat și am rezonat cu oamenii cu care am colaborat. Cel mai de succes proiect este colaborarea cu Delia, „Pe aripi de vânt”, un proiect într-adevăr deosebit.

 

Tranziția către influencing 

Sincer, nu am plănuit să vin în direcția asta. Țin minte că pățisem ceva foarte amuzant cu câinele și m-am filmat povestind întâmplarea pentru urmăritorii mei. O postasem pe Facebook și a ajuns virală.

Foarte mulți dintre ei mi-au sugerat să continui treaba asta pe YouTube. Eu aveam oricum în plan să îmi deschid un canal pentru albumul ce urmează să îl lansez, deci a fost perfect. Nu mi s-a părut o idee deloc rea să-mi construiesc o comunitate pe care să mă bazez atunci când voi face albumul public așa că m-am apucat de vlogging.

 

Social media & vlogging

Am conștientizat statutul de influencer atunci când foarte mulți oameni din jurul meu, atât prieteni, cât și colegi de breaslă, mi-au spus că am ajuns în punctul ăsta. Eu prefer să spun că sunt creatoare de conținut, nu prea sunt prietenă cu termenul de „influencer”, dat fiind faptul că a ajuns să însemne cu totul altceva la noi în țară (în sens nu tocmai pozitiv).

Penru mine, pe primul loc ar fi YouTube-ul, pentru că acolo îmi postez muzica și vlogurile. Apoi ar fi Instagramul, unde îmi pot ține la curent urmăritorii cu ceea ce se întâmplă în viața mea – acolo postez mai des.

De multe ori primesc întrebări legate de stilul meu de viață, de cum mă îmbrac, cum fac un make-up, cum simt vis-a-vis de subiecte – despărțiri, bullying, depresie sau anxietate. Atunci când primesc aceeași întrebare de sute sau chiar mii de ori, mi-e mult mai ușor să fac un vlog despre subiectul respectiv, să îl dezvolt și să mă asigur că pot ajuta. Plus că mi-am descoperit și pasiunea pentru editat și montat video. Habar nu am aveam că îmi place așa ceva, dar acum abia aștept să fac asta.


Provocări

Sincer, pentru mine e faptul că mă simt foarte conectată cu urmăritorii mei – mai mult decât mulți alți creatori de conținut sau artiști.

Vorbind însă de latura profesională, mă bucur că pot îndruma oamenii spre produse sau servicii de calitate. Și mă bucur enorm de mult să văd câtă încredere vine din partea lor. De aceea consider că am o responsabilitate enormă și nu pot recomanda produse sau servicii care nu își merită locul pe piață, așa cum fac majoritatea „influencerilor” de la noi.


Campanii bune cu branduri

Mă bucur atunci când un brand are deja stabilită o direcție. Îmi place când au deja un plan pe care să îl urmez și de care țin cont.

Totodată, deși îmi place să urmez niște pași, vreau să am eu mână liberă atunci când îmi pun în aplicare creativitatea. Ca să fiu mai specifică, un brand îmi poate spune dacă vrea o poză pe Instagram cu produsul, la ora X, dar poza vreau să o fac eu, să prezint produsul într-un mod cât mai natural. Eu îmi cunosc publicul și cred că știu cea mai bună metodă prin care să fac postarea suficient de interesantă pentru ei.


Preferințe

De la noi le îndrăgesc pe Andreea Balaban și Alina Ceușan, iar din afară Jeffree Star sau Jackie Aina. Campanie preferată nu am. Îmi plac mult cele pe care le simt reale și care îmi dau vibe-ul că nu este doar o reclama și atât.

Pot să spun, în schimb, genul de campanie care nu îmi place. Văzusem o reclamă pe un bloc pentru un mall, cu o poza destul de basic cu sloganul: „Un loc creat special NUMAI pentru tine” (sau ceva asemănător). Mi s-a părut cheesy, atâta timp cât un mall este pentru un public larg, nu doar pentru o singură persoană. Mi s-a părut că în era în care creativitatea poate fi dusă la cote maxime, sloganul era pus doar ca să fie scris ceva pe panou.


Trenduri de urmărit

Nici aici nu pot da exemplu concret. În general, nu sunt o persoană care să urmărească trendul. Mereu am fost pe principul că singurul trend după care trebuie să te iei este cel cu care îți stă bine, care îți este util, care te face fericit.

Trendurile acestea cam fac oamenii nefericiți, moda la fel. Degeaba anul ăsta se poartă cureaua strânsă pe talie dacă tu ai alta conformație a corpului și te avantajează altceva. Degeaba se folosesc în prostie produsele de make-up pline de pudră și matifiante dacă tu ai un ten uscat care are nevoie de mai multă hidratare. Degeaba se poartă culorile neon dacă tu ești o fire mai introvertită.

Trendurile, de multe ori, doar fac oamenii să se simtă like they don’t belong. Să cumpere ce are toată lumea doar pentru a fi acceptați în grupuri sau pentru a fi în „rând cu lumea”. De aceea trendurile mele preferate și campaniile care le promovează sunt cele care pun accentul pe fiecare individ in parte, pe faptul că suntem atât de diferiți, cu nevoi diferite, cu frumusețe diferită.

Să fii TU și să te simți bine în pielea ta este trendul pe care prefer eu, personal, să stau cu ochii și în 2019, în 2020 și în 3020.

____

Marketplace-ul de influencer marketing din platforma 2Performant conectează companiile cu micro-influencerii și îi ajută să desfășoare campanii împreună, într-un mod mult mai facil. Pentru mai multe detalii, haideți pe secțiunea dedicată influencerilor din site.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>