Miercuri seară ne-am întâlnit cu cei care au ridicat cifrele până la cer de Black Friday 2014, pentru a le oferi premiile mult meritate și a sărbători alături de ei 6 ani de 2Parale. Ne-au depășit complet așteptările cu rezultatele reușite, într-un tur de forță de final de an în care s-a luptat intens pentru a demonstra că performanța se face cu determinare și implicare.
Premiile oferite pentru a sărbători eforturile lor au fost în valoare de 3000 de Euro, în care au intrat și 1 iPhone 6 & 1 iPhone 6+, care și-au găsit proprietarii la party-ul de miercuri.
Ne-am bucurat de un Black Friday 2014 cu cifre spectaculoase: 50% creștere a rezultatelor față de anul 2013, peste 3 milioane de click-uri, 35.000 de vânzări generate și 11,8 milioane de lei valoarea vânzărilor generate de afiliați. Mai mult, top 3 Super afiliați au generat peste 22.000 de comisioane în competiție cu peste 14.100 aprobate, în timp ce Top 3 Afiliați au generat aproape 6.000 de comisioane cu peste 3.900 aprobate.
Mulțumim din nou pentru implicare și feedback, am primit cele mai motivante mesaje de la afiliații și advertiserii implicați. Continuăm și-n 2015 cu proiecte gândite pentru a recompensa eforturile voastre!
E momentul să-i cunoașteți și voi!
Super Afiliați
Locul I – Octavian Jomir – iPhone 6+
Locul II – Ana Popescu – 500 Euro
Locul III – Șerban Cristian – 350 Euro
Afiliați
Locul I – SC BitZone SRL – iPhone 6
Locul II – Raluca Păun – 300 Euro
Locul III – Micadi Plus – 200 Euro
Sunteți niște învingători, vă meritați locul în Hall of Fame, acolo unde actualizăm curând lista cu stele pentru toți câștigătorii.