IR - Majorare Capital Index - 2Performant

2Performant.com este o companie high growth de tehnologie, activă în digital marketing pentru comerț online, care a construit primul ecosistem meritocratic de marketing digital din România și Europa Centrală. L-am numit businessleague.com. Un loc destinat performanței reale, care vine cu cifre și rezultate concrete. Adică vânzări.

Pentru că, de fapt, asta ne dorim pentru orice magazin online: contextul digital în care succesul nu este un privilegiu, ci o consecință.

Obiectivul nostru e foarte ușor de enunțat: vrem să fim o companie care contează cu adevărat pentru ecosistemul global de performance marketing. Dar mai mult decât să vrem, construim zi de zi în această direcție. Ne-am propus să devenim un reper de seriozitate, eficiență și caracter și la nivel global, nu doar in Romania. Pentru că n-avem doar visuri, ci și bagaj:

15+ ani de expertiză în performance marketing
Infrastructură tehnologică proprie și scalabilă
Ecosistem cu mii de parteneri activi (peste 700 de magazine online si peste 2500 de marketeri activi in 2025)
Cultură a meritocrației și a transparenței
Companie listată public – credibilitate și maturitate

BusinessLeague.com

BusinessLeague.com este singura platformă gamificată de marketing afiliat din lume, cu unul dintre cele mai bune sisteme de tracking și cea mai bună experiență a utilizatorilor, transformând învățarea și experiența zilnică a magazinelor online și afiliaților într-un proces clar, transparent și motivant. Este locul unde rezultatele vorbesc, iar progresul fiecărui participant contează.

Vânzări generate:

15,2M+
vânzări generate
€800M+
valoare totală
4,2M+
vânzări în ultimii 2 ani
€250M+
valoare în ultimii 2 ani

Am demonstrat în repetate rânduri că știm să folosim eficient capitalul pentru creștere. Asta vom face și acum.

EVOLUȚIA NOASTRĂ

2010

Dorin Boerescu, alături de un angel investor, preiau business-ul 2Parale (prima rețea de afiliere din România) și licența exclusivă România/Bulgaria pentru platforma 2Performant

2011

2Parale lansează 2Leva.bg - prima rețea de afiliere din Bulgaria - pe aceeași platformă

2013

2Parale cumpără platforma tehnologică 2Performant

2015

Rundă sindicalizată de angel investors (€500k), condusă de Sergiu Neguț

2016-2017

2Parale migrează 2Leva pe 2Performant.com și rebrandingul companiei

2Performant câștigă votul public și participă la prima ediție Made in Romania organizată de BVB

2020

Februarie - vizită ARIR în Londra

Decembrie - listare tehnică AERO

2021

5,3 Milioane lei ridicate prin majorare de capital

Testare gamificare completă prin Openworld

2022

Soft launch BusinessLeague

2023-2025

Dezvoltarea produsului, a platformei, pricing-ului, echipei, lansarea Influencer Marketing

Consolidarea echipei de management - Ana Opriță devine Deputy CEO, Mihaela Bourceanu vine pe rolul de COO, iar Bogdan Achim este promovat ca CTO

2025

Majorare de capital pentru creștere în România și intrare pe piața din Irlanda

STRATEGIE 2026–2027

CREȘTERE PRIN MAJORAREA DE CAPITAL

În următorii doi ani, 2Performant își va concentra eforturile pe achiziție de clienți, scalare internațională și eficiență operațională. Majorarea de capital din 2025 va susține trei direcții strategice majore, cu o investiție totală estimată de 1,25 milioane EUR:

1

Dezvoltare comercială, vânzări și marketing pentru creșterea bazei de utilizatori

Buget: €500.000
Durată: 12 luni (4 etape)
  • Obiectivul este extinderea accelerată a bazei de comercianți, afiliați și influenceri, prin investiții dedicate în vânzări, marketing și parteneriate regionale.
  • Rezultate așteptate: creșterea numărului de utilizatori activi și consolidarea poziției BusinessLeague.com ca platformă regională de referință în marketingul de performanță.
2

Creșterea modulului de Influencer Marketing (IM) prin investiții de marketing

Buget: €250.000
Durată: 12 luni (3 etape)
  • După lansarea versiunii MVP în octombrie 2025, obiectivul principal este stimularea adopției modulului de Influencer Marketing în rândul comercianților și creatorilor de conținut.
  • Campanii de promovare, parteneriate și îmbunătățiri funcționale.
  • Rezultate așteptate: creșterea gradului de utilizare a modulului IM și consolidarea veniturilor recurente din campanii combinate (affiliate + influencer).
3

Extinderea pe piețe internaționale

Buget: €500.000
Durată: 24 luni
  • BusinessLeague.com va fi testat și lansat pe piața din Irlanda, una dintre cele mai avansate digital și favorabile companiilor tech din Europa.
  • Produsul este complet pregătit pentru scalare internațională, iar contextul local oferă un avantaj competitiv major.
  • Irlanda este o piață strategică pentru validarea internațională a modelului 2Performant, pas cheie înainte de lansarea pe piața din SUA.
  • Rezultate așteptate: validare internațională, atragerea comercianților vest-europeni și poziționarea 2Performant ca platformă scalabilă la nivel european.

PROIECȚII FINANCIARE ȘI
OPORTUNITATEA PENTRU INVESTITORI

EVOLUȚIA PROGNOZATĂ (2026–2027)

Anul 2026 va marca revenirea la profitabilitate operațională, validând măsurile de restructurare și relansarea marketplace-ului de influenceri.

Indicatori (RON) T1 2026 T2 2026 T3 2026 T4 2026
Cifra de afaceri 12,308,368 14,818,597 18,889,922 23,398,618
EBITDA 402,760 1,525,358 2,909,783 4,025,559
Profit brut / Pierdere -1,187,807 -43,409 1,364,216 2,485,992
Indicatori (RON) T1 2027 T2 2027 T3 2027 T4 2027
Cifra de afaceri 20,494,215 25,737,548 32,202,852 38,157,682
EBITDA 1,780,437 3,792,498 5,595,139 6,327,505
Profit brut / Pierdere 61,436 2,081,796 3,891,637 4,632,004

2027 - Anul consolidării și scalării internaționale

  • Continuarea îmbunătățirii produsului și eficientizarea operațională
  • Perfecționarea sistemelor de tracking superioare concurenței
  • Creșterea lichidității în platformă prin stimularea relațiilor active

Analiză independentă privind potențialul acțiunilor 2Performant (AERO: 2P)

Expertul în piețe de capital Cristian Tudorescu a realizat o analiză a evoluției operaționale și financiare a companiei, incluzând:

  • interpretarea rezultatelor din anii recenți,
  • impactul măsurilor de eficientizare din 2025,
  • trei scenarii de evoluție (optimist, mediu, pesimist) pentru 2026–2027,
  • evaluarea potențialului de creștere și a implicațiilor asupra valorii acțiunilor 2P.
Scalăm
Creștem mai bine
Vizăm piețele mari

Conform planului.

Nu vom putea să le facem pe toate singuri, și nici nu ne-am propus vreo clipă asta. Dar de făcut, le vom face.

Acum, la final de 2025, facem o Majorare de Capital alături de Tradeville. O finanțare care să ne permită să nu stăm pe loc. Este invitația noastră către investitori de a participa la o nouă etapă de creștere 2Performant.

Una inteligentă, sustenabilă și globală.

Ready? Play!

Scrie-ne dacă ai întrebări sau vrei mai multe informații

Urmărește călătoria 2P.

Abonează-te la newsletter-ul nostru dedicat investitorilor și urmărește-ne pe canalele noastre de Social Media pentru a te ține la curent cu ceea ce facem și cum influențează evoluția noastră ca companie listată la BVB.

2Performant needs the contact information you provided above to send you periodical Investor related updates via email. You may unsubscribe from these communications at any time, using the unsubscribe link in the footer of these emails.

Pentru orice întrebări legate de prezența noastră pe Piața de Capital, așteptăm email-urile voastre la investors@2performant.com