Yanitsa Tsvetkova este unul din influencerii (din Bulgaria) care au contribuit la recent-încheiata campanie VIVRE de pe noul marketplace 2Performant destinat influencerilor. Încă nu există o rețetă câștigătoare simplă, prin care ajungi să devii influencer. De altfel, așa cum spune și titlul acestui interviu, definițiile încă diferă. Însă pentru Yanitsa, calea spre ”a influența” a trecut prin hobby-uri, artă și principii solide.

O să vă lăsăm să descoperiți prin cuvintele ei acest parcurs interesant pe care l-a avut până acum. În schimb, vom nota apăsat aici cele câteva ingrediente fundamentale, în opinia ei, care preschimbă o campanie de influencer marketing într-una care multumeste toate partile. Așa cum a fost, de exemplu, cea proaspăt-încheiată de la VIVRE.

În primul rând, brandul trebuie să definească un scop clar și realizabil. În felul ăsta, influencerii vor putea în permanență ține ochii pe minge, cum se spune. De asemenea, discounturile ajută.

Cât despre cum pot contribui influencerii înșiși la o campanie cu rezultate bune, Yanitsa spune că felul în care este targetat publicul și cel în care este descris produsul/serviciul contează mult.

Restul, în discuția de mai jos. Iar dacă doriți să aflați despre campanie chiar de la persoana care a coordonat-o, aveți și un interviu cu Alina Ignat (Brand Manager, VIVRE).  

Backgroundul tău

Salutare! Numele meu este Yanitsa și locuiesc de când mă știu în Varna, Bulgaria. Se pare că nu pot trăi fără să am marea lângă mine. Am terminat Liceul de Arte, iar de-atunci și până acum, mi-am urmat instinctele artistice. Forografia, pictura și lectura sunt printre cele mai importante pasiuni ale mele – ca atare, pe ele m-am concentrat cât am putut de mult, de-a lungul timpului.

De asemenea, ador animalele, așa că sunt vegetariană de mai bine de un an. Această schimbare reprezintă principalul factor motivator pentru a folosi numai produse organice, care nu au nimic de a face cu testele pe animale. Până în urmă cu câțiva ani, am avut o piele destul de problematică, așa că am început atunci să citesc bloguri și forumuri în care se discuta subiectul pielii și al tenului, în particular. Îmi făceam propriile măști cu produse naturale (fructe și legume, de obicei). După seria asta de încercări, am simțit nevoia să-mi împart experiența cu alți oameni, așa că am făcut un cont de Instagram dedicat îngrijirii pielii.


Contul de Insta și conceptul de ”influencer”

Majoritatea followerilor mei sunt fete/femei cu o anume afinitate pentru frumusețe și fashion. Dar am și călători sau vegani. Încă de la primele postări am sesizat un interes real pentru ceea ce fac. Și nu am ezitat niciodată să-i ajut cu sfaturi de skin care sau review-uri de produs pe cei ce mă urmăresc.

Spre surprinderea mea, imediat după ce am lansat contul, am început să primesc mai multe cereri și propuneri de la branduri de beauty și cosmetice. Așa că am fost super încântată de felul în care am progresat pe Instagram. Cu o anume influență dobândită, am decis să mă concentrez pe promovarea acelor branduri bio care nu au testat și nu vor testa vreodată pe animale.

Pentru mine, noțiunea de ”influencer” nu înseamnă un număr imens de follower pe social media, pentru a posta selfie-uri drăgălașe. Influencer înseamnă a-ți împărtăși experiența și a susține cauze la care ții.


Campania pentru VIVRE

Să știi că eu mă uit rar la reclamele de pe TV, dar am dat, fără să vreau, de un spot al VIVRE și m-a prins imediat. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost varietatea de produse, dar și produsele în sine, pe care le-am găsit a fi cât se poate de autentice. Iar la câteva ore după, agenția de publicitate m-a contactat pentru a colabora cu VIVRE, deci nu aveam cum să ratez o astfel de oportunitate.

Având în vedere varietatea (și calitatea) atât de mare a pieselor de mobilă, mi-a fost foarte greu să aleg una singură, sinceră să fiu. Dar am fost fascinată de acea canapea cu motive florale, din seria Juliett. M-am îndrăgostit de ea pe loc. Norocul meu a fost că aveam o rochie identică, cu aproape același tipar. Și, în ciuda unor mici ezitări, cred că am luat decizia corectă.

Eu sunt ceea ce putem numi influencer independent, deci a trebuit să-mi fac singură machiajul, să fiu model și fotograf, all-in-one. Dar chiar și așa, fotografiile au ieșit foarte bine.


Pentru o campanie de succes

Pentru brand: definirea unui scop clar și realizabil + aplicarea de discounturi și coduri promoționale.

Pentru influencer: promovarea de conținut pentru atingerea unei audiențe sporite + targetarea unui anume grup de vârstă + descrierea pe scurt a produsului/serviciului.

 

Campanii preferate

Îmi place mult când văd influenceri folosindu-și autoritatea pentru a susține cauze în care cred. Unul din modelele mele este Svetlana Hunt, o activistă pentru drepturile animalelor care a pus bazele fondului „Lucky Hunt Foundation” de lângă Varna. O altă inițiativă de-a sa este „Children’s Workshop”-  un program pentru copiii care suferă de autism și sindromul Asperger.

Alți influenceri care mă inspiră sunt Gus Kenworthy, Em Ford sau Heather Armstrong.


Noul marketplace de pe 2Performant este dedicat influencerilor si felului in care acestia pot ajuta businessurile sa creasca. Aceasta noua platforma permite brandurilor sa ruleze, intr-un mod transparent si simplu, campanii cu influenceri. Pentru mai multe detalii, haideti pe sectiunea dedicata influencerilor din site.  

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>