UPDATE 2014: Am trecut la plata saptamanala a comisioanelor afiliatilor 2Parale, avem informatii actuale despre cum incasezi saptamanal banii

Informatii actuale despre plata afiliatilor sunt aici, am trecut la plata saptamanala a

Plata comisioanelor castigate prin 2Parale de catre afiliatii persoane fizice si PFA-uri se va face din aceasta luna in conformitate cu noile prevederi ale Codului Fiscal in vigoare de la 1 iulie 2012.

Am discutat deja despre schimbarile impuse de noile reglementari si despre modalitatile de calcul pentru taxele percepute de stat, va recomandam sa cititi cu atentie update-ul. Va reamintim ca plata castigurilor din 2Parale se face in baza unui contract de comision, pe care il incheiem la prima plata.

Din aceasta luna am ajustat procedura de plata dupa noile modificari din Codul Fiscal. Fata de procesul obisnuit de pana acum, afiliatii persoane fizice si PFA-uri vor trebui sa completeze si sa ne trimita o declaratie fiscala pe baza careia se vor calcula taxele.

Incercam sa va explicam pas cu pas care este procesul de plata.

1. Fiecare afiliat care ne trimite o cerere de plata valida ( suma comisioanelor achitate de advertiser trebuie sa fie de cel putin 100 de lei, fara TVA) pana pe 14 iulie va trebui sa completeze declaratia fiscala despre care vorbeam. Declaratia este disponibila in contul de afiliat, in sectiunile Notificari si Comisioane.

Va rugam sa o deschideti si sa o completati cu atentie. Este o declaratie pe proprie raspundere, multa grija la informatiile pe care le completati si optiunile bifate, dupa cum ziceam, sunt definitorii pentru stabilirea modalitatii de calcul al taxelor.

2. Completati cu atentie datele personale.

3. Selectati DA sau NU pentru pentru fiecare dintre optiunile care indica statutul vostru.


Legea (art. 29621 alin. 2 din Codul fiscal) prevede si scutiri de la plata contributiilor individuale de asigurari sociale si cateva situatii speciale.

Pe scurt, daca sunteti functionar public, pensionar, somer, cadru militar, parlamentar, judecator, angajat cu contract individual de munca etc. vi se vor retine 5,5% asigurari sociale de sanatate si impozit anticipat de 10% sau final de 16%, in functie de optiunea voastra. Daca nu sunteti in niciuna dintre aceste situatii, se retine in plus si contributia individuala de asigurari sociale in cota de 10,5% (conform art. 29621 alin. 1 si art. 29626 alin. 2 din Codul fiscal).

4. Optati pentru cota de impozitare dorita: impozit anticipat de 10% sau impozit final de 16%.


In cazul impozitului pe venit de 10%, acesta se retine anticipat de 2Parale si are ca baza de calcul comisionul brut din care se scad contributiile individuale de asigurari sociale si de sanatate (conform art 52, alin. 2, lit a. din Codul Fiscal). In aceasta situatie, afiliatul are obligatia de a isi declara veniturile o data pe an in baza adeverintei eliberate de noi.

Daca se opteaza pentru impunere finala de 16%, baza de calcul e comisionul brut, nu se deduc contributiile sociale. Contributiile sociale se retin si calculeaza raportat tot la valoarea bruta a comisioanelor.

5. Apasati Trimite informatiile.

6. Se genereaza un .pdf pe care il puteti descarca si salva in propriul calculator, dar care va va aparea si in cont de fiecare data cand accesati declaratia.

Tipariti declaratia in format .pdf, completati lizibil cu nume, prenume si semnatura. In cazul PFA-ului, declaratia trebuie si stampilata. Scanati documentul si trimiteti-l in format digital pe adresa afiliati@2parale.ro. Pentru cei care au trimis solicitarea de plata pentru luna aceasta, asteptam declaratia in format digital pana pe 15 iulie.

Pana la 10 august 2012, declaratia in format tiparit trebuie trimisa prin Posta sau curier pe adresa 2Parale: Strada Nicolae Iorga, nr. 13, sector 1, Bucuresti. Facem noi cinste cu taxele de curierat, trebuie doar sa apelati la Rekord Curier pentru Bucuresti (tel: 0747 085 505) si Cargus Curier  pentru alte localitati (tel: 021 9282).

Declaratia se completeaza o singura data, la prima plata de acum inainte. Declaratia va fi reactualizata doar cand vor aparea modificari in statutul vostru.

Fara aceasta declaratie nu se vor realiza plati, legea ne cere sa respectam aceasta procedura.

  1. Daca completez aceasta declaratie pe numele unui membru de familie care este angajat cu contract individual de munca, plata se va face doar pe numele lui? Daca nu are cont bancar pot trece alt cont, pe alt nume, cand voi face o cerere de plata?

  2. Inca ceva, nu pot sa ma lamuresc cu o chestie 🙂 Nu inteleg care este faza cu acest impozit anticipat. Adica de ce as alege varianta cu impozit final de 16% si sa imi ia statul mai multi bani, daca am optiunea sa aleg impozit doar 10%. Care sunt diferentele intre aceste 2 tipuri de impozitare.

  3. @Madalin
    Nu cred ca e genul de discutie publica :), stii doar ca statul afla tot. Plata se face pe numele titularului din contract.

    Legat de optiunea tipului de impozit, subiect despre care vrea sa stie si Valentin, cel mai avantajos pentru voi este sa discutati cu un contabil. Sau sa cereti ajutorul unor specialisti in fiscalitate din comunitati precum https://www.avocatnet.ro/.

    Dupa cum ziceam in postul cu schimbarile legislative, in cazul impozitului de 10%, afiliatul are obligatia de a declara o data pe an veniturile obtinute prin 2Parale, in baza unei adeverinte eliberate de noi si depuse la Administratia financiara. In functie de decizia de impunere emisa de autoritatile fiscale in cursul anului urmator obtinerii venitului, afiliatul va achita diferenta de impozit.

    Pentru 16% nu mai exista aceasta obligatie, impozitul este final si nu mai exista alte diferente de achitat. Atentie insa la modul de calcul al celor doua. Decizia adoptarii unei cote de impozitare va apartine in totalitate si este important sa o luati in cunostinta de cauza. Multa bafta.

  4. Nu inteleg ce varianta sa aleg, mi se pare absurda situatia urmatoare:
    Avand in vedere ca eu (P.F.A) deja am impozitul calculat la finante, pe care trebuie sa il platesc pana la sfarsitul anului, exista o varianta sa imi incasez banii integral de la 2Parale si sa nu mi se retina nimic?

    Daca retine si 2parale, platesc si eu impozitul de 16% la finante, inseamna ca platesc de 2 ori acelasi lucru.

  5. Mihai, sigur exista o varianta de trecut in contabilitate, doar ca e mai multa bataie de cap.
    Ce am mai aflat eu este ca din cauza tipului de contract e asa, adica acel contract de comision care se incheie cu 2Parale pentru incasarea banilor.

  6. Am si eu o intrebare: ceea ce facem noi, in calitate de afiliati, nu se numeste freelancing si nu intra in categoria veniturilor obtinute din activitati liberale? Mai mult, daca 2 parale opreste CAS si CASS asta inseamna ca tot 2 parale imi trece si vechimea in cartea de munca, ca doar CAS inseamna somaj si pensie. Daca platesc si mi se retine si CASS inseamna ca 2parale imi redeschide contul de plata la Sanatate si ma poate lua in evidenta si un medic de familie? Si daca eu luna asta fac comisioane ( in calitate de persoana neincadrata in alta parte cu contract individual de munca ) si mai fac peste 2 luni stiind ca platile catre stat trebuie facute lunar, cum se reflecta cotele de 10,5 si 5,5 % in totalul comisioanelor obtinute la intervale de timp variate?
    Mie mi se pare ca incadrarea activitatii de comisionare si plata afiliatilor sunt facute deficitar, noi trebuind sa fim incadrati la cei cu activitati intelectuale. Faptul ca mi se retin CAS si CASS in mod obligatoriu, m-a facut sa ma simt ca pe vremea cand eram angajat, practic inregimentat intr-un sistem arbitrar si care nu este capabil sa ofere minimul de servicii pentru taxele pe care le pretinde.
    Va rog sa-mi spuneti cum vedeti situatia de mai sus si sa faceti o predictibilitate a circuitului documentelor de la 2 parale catre autoritatile statului, ca sa stim si noi unde trimitem cartea de munca si unde ne cerem ”drepturile” rezultate din plata acestor taxe. Multumesc!!

  7. Pentru a lua cea mai buna decizie pentru voi, de ajutor va sunt si informatiile legate de comparatia dintre un PFA si un SRL https://blog.2parale.ro/2012/11/plati-2parale-pfa-si-srl/. Sunt prezentate avantaje, documente necesare pentru inregistrare, costuri, taxe catre stat, declaratii…

    @Samy
    Toti afiliatii incaseaza veniturile prin 2Parale in baza unui contract de comision, solutie indicata de avocatii si consultantii fiscali la care am apelat ca fiind cea mai eficienta pentru toate partile. Contractul de comision nu are legatura cu sistemul cartilor de munca, este o relatie de colaborare diferita, pentru care statul reglementeaza taxele si toate prevederile. Si noi toti trebuie sa le respectam.

    Da, poti fi luat in evidenta de un medic de familie, iar legat de platile catre stat, nu trebuie facute lunar la modul general. Mai multe informatii gasesti in articolul indicat mai sus, foarte util este sa consulti si un contabil. Multumim.

  8. Buna ziua ! Ma numesc Daniel Sfredel si am primit in urma cu cateva zile un mail in care se specifica faptul ca, citez : „Cererea ta cu numarul (#3324) a fost marcata ca fiind rezolvata.”. In aceste conditii, doresc sa stiu care sunt pasii urmatori pentru efectuarea platii. Este necesar sa mentionez un cont iban sau exista alta modalitate de plata ?
    Si imi cer scuze anticipat fata de aceasta situatie, fiind prima plata in 2parale :).

    Multumesc !

  9. @dan sfredel
    Nicio problema, felicitari pentru prima plata :). Am inteles ca ai primit contractul pe mail, colegii de la Suport il asteapta completat pentru a trece la pasii urmatori (completat inclusiv cu IBAN-ul), asa cum e specificat in mail. Pentru cazuri punctuale este cel mai util canal de comunicare. Mult spor.

  10. Am scotocit prin mail si nu am gasit acel contract pe care trebuie sa il completez…. singurul lucru pe care l-am primit pe mail este un outlook cu informatii despre 2parale, acela trebuie completat? Multumesc anticipat 🙂

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>