Acest articol face parte dintr-o serie de 2 articole scrise de către un afiliat de top din platforma 2Performant, Silviu Udrea, destinată marketingului afiliat prin SEO. 

O bună optimizare a site-ului te va ajuta să fii în primele căutări în Google, fie că vorbim de un eveniment anume în e-Commerce, cum este și Black Friday, sau în general, indiferent de perioadă. Trebuie să testezi continuu, să vezi ce nu merge și unde ai putea îmbunătăți pentru a crea, deopotrivă, și o experiență plăcută pentru oricine îți vizitează site-ul. Doar așa, vei fi sigur că cel ce intră pe site-ul tău, sigur se va și întoarce. 

Pentru advertiseri, Black Friday le asigură vânzări foarte mari față de o perioadă obișnuită, iar pentru afiliați, vânzările se transformă în conversii reușite. Dar, cum îți pregătești site-ul pentru a fi sigur că Black Friday nu te va lua prin surprindere, fie că ești afiliat sau advertiser?

Silviu Udrea, afiliat de top în platforma 2Performant și expert SEO, detaliază sfaturi foarte utile pentru o strategie SEO de succes, atât pentru magazinele online, dar și pentru afiliați. Fiindcă o strategie SEO reușită ține de mai multe etape, Silviu Udrea, în prima parte a seriei dedicată acestui subiect, va vorbi despre cum și prin ce măsuri analizezi performanța site-ului, dar și cum îl pregătești pentru trafic. 

1. Google Search Console și Google Analytics

Ca să măsori performanța site-ului tău și ca să poți lua decizii informate, bazate pe date concrete, trebuie întâi să colectezi aceste date. Primul pas este configurarea Google Search Console și Google Analytics.
Dintre cele mai importante lucruri pe care nu trebuie să le uiți, este să le interconectezi, să incluzi sitemapul XML în Google Search Console și să urmărești conversiile în Google Analytics.
Nu uita că dacă nu ai informații, sau acestea sunt parțiale sau incorecte, orice decizie pe care o iei este la fel de valoroasă.

PRO TIP: Dacă ești la început și ai un buget redus, Google Search Console este mai mult decât suficient pentru a obține rezultate SEO, dacă publici content în mod periodic și re-optimizezi continuu contentul care generează trafic (este vizibil în paginile 1-3).

2. Site responsive

Tot mai mulți utilizatori folosesc device-uri mobile (telefoane și tablete), încât Google a trecut deja de ceva vreme la ceea ce experții SEO numesc „mobile first”, adică Google a renunțat la baza de date cu sortarea site-urilor în funcție de cum se încarcă pe Desktop și acum rulează exclusiv pe baza de date cu sortarea site-urilor în funcție de cum se încarcă acestea pe Mobile.
Poți să îti verifici site-ul dacă este mobile friendly, folosind
aceasta aplicatie.
Mobile Friendly nu este același lucru cu responsive, dar este un început. Mai poți folosi opțiunea din Google Search Console
https://search.google.com/search-console/mobile-usability pentru a vedea câte pagini au erori din perspectiva Google vis-a-vis de responsiveness.
Un alt utilitar care îmi place este
Responsinator pentru că vezi cum ar arăta site-ul pe diverse device-uri.
Evident, important este să colectezi date despre motivul pentru care pagina nu este responsive, pentru a o putea repara (recomand Inspect Element in Google Chrome).

PRO Tip: Dacă nu poți sau este prea costisitor să îți faci tot site-ul responsive, poți face responsive doar landing page-ul de Black Friday și / sau paginile importante din site și să faci o excepție de suprascriere în fișierul .htaccess.

3.Viteza site-ului

Utilizatorii abandonează site-urile care se încarcă greu. Dacă site-ul tău se încarcă mai lent de 3 secunde, le poți spune deja „adio”. Încearcă să ajungi în jurul unei secunde, deoarece viteza de încărcare pe mobile este, în general, mai lentă.
Partea și mai neplăcută este atunci când utilizatorii se plictisesc să aștepte și dau back ca să se întoarcă la rezultatele căutării în Google, comunicându-i astfel că site-ul tău nu merită atenția lor și astfel Google îți va afișa site-ul pe poziții din ce în ce mai joase în căutări.

Astfel, pierzi de 2 ori: pierzi și clientul plictisit să aștepte, dar pierzi și clienți potențiali în viitor, pentru că Google te va afișa din ce în ce mai jos în căutări. Având în vedere că 94% din clickuri se întâmplă în prima pagină, nu prea îți permiți să cobori prea mult…
Pentru măsurarea vitezei de încărcare a site-ului tău, poți folosi
https://developers.google.com/speed/pagespeed/insights/. Fiind instrumentul oficial de la Google, era normal să îl menționez primul, dar pentru date concrete de îmbunătățire (din păcate sunt cam tehnice), recomand https://gtmetrix.com/. Ideal, trebuie făcut un cont (gratis) și selectat ca testul să se facă pe serverul din Londra, deoarece este cel mai apropiat geografic de România și, implicit, va fi cel mai relevant. Informațiile și explicațiile oferite te vor îndruma pas cu pas către îmbunătățirea vitezei de încărcare a site-ului tău.
Un quick fix de optimizare a vitezei site-ului este compresia pozelor și / sau redimensionarea acestora.
S-ar putea să nu poți face asta cu toate pozele și atunci le poți prioritiza:

  • optimizează bannerele;
  • optimizează cele mai mari poze din site;
  • optimizează pozele din paginile cele mai vizitate ale site-ului tău – folosește Google Analytics.

PRO TIP: Nu uita de configurarea serverului, deoarece aceasta joacă un rol însemnat în TTFB (Time To First Byte). Codul sursă clar și optimizat pentru încărcările paralele, joacă și el un rol semnificativ.

Acum că ai o parte din răspunsurile unui expert în afiliere, poți să atingi performanțe de Black Friday. Dacă folosești metoda de promovare prin SEO, urmează-i sfaturile lui Silviu Udrea și vei fi sigur că vei avea un o zi memorabilă pentru conversii de Black Friday. 

Affiliate marketing just goes up!

Silviu Udrea – Expert SEO & Afiliat de Top 2Performant

  1. Cu siguranta ca toate aceste sfaturi ajuta, dar impactul lor este unul aproape nesmnificativ in raport cu cel aduse de linkuri. Pana la urma se poate spune ca totul* se rezuma la linkuri, si nu ma refer doar la cele externe unde e clar, trebuie sa fie cat mai relevante de pe site-uri cat mai mari ci la secretul pe care nimeni nu-l face public, cel al linkurilor interne.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>