În ultima vreme, am tot primit întrebarea ”de ce?” și nu de puține ori m-am enervat. Nu înțelegeam de ce trebuie să îmi pun atâtea întrebări. De ce facem cutare proiect, de ce nu îl facem sau de ce alegem să îl Continue reading
Luna aceasta a fost înregistrat cel mai mare comision de până acum la o singură tranzacţie înregistrată prin 2Parale: 3.857,92 lei. Iar în buna tradiţie a recompensării performanței, prin Dublul pentru campioni vom Continue reading
Drumul cunoscut este cel mai scurt, nu-i așa? Nu este neapărat și cel mai spectaculos, însă. Drumul marketingului afiliat este și el patronat de același principiu. Să zicem că te apuci de afiliere, că știi să scrii Continue reading
Această poveste este dedicată nu doar celor fac deja afiliere de ceva timp, dar și celor care sunt tentați să pornească pe acest drum. Marketingul afiliat este un domeniu care încă pare învăluit în numeroase mituri Continue reading
Încă un comision record, după ce, în urmă cu o lună, afiliatul pe care vi-l introduc reușea performanța de a realiza o premieră în 2Parale – două comisioane record realizate succesiv! În articolul anterior, Continue reading
Pana acum, la 2Parale, am avut comisioane record cat un salariu mediu pe economie, afiliati care au doborat un record in primele lor luni din retea, un afiliat caruia i-am dublat de doua ori comisioanele, insa Continue reading
V-ati fi asteptat ca in Romania cineva sa cumpere online peste 500 de carti? Printr-o singura comanda? Povestea starneste curiozitatea cu atat mai mult cu cat aceasta comanda a venit prin recomandarea unui afiliat Continue reading
Cu un site de nisa a obtinut un comision de 516,19 lei, record in 2Parale in momentul inregistrarii sale. Un click al unui vizitator, urmat de o singura comanda de mai multe produse de fashion, si afiliatul a Continue reading
Poti castiga comisioane record in categorii de advertiseri unde focusul e mai degraba pe volum? Dupa ce un afiliat 2Parale ne-a aratat recent ca si promovarea campaniilor de Carti poate aduce un comision de peste Continue reading
In decembrie 2010, in luna in care 2Parale si afilierea din Romania aniversau 2 ani, un afiliat 2Parale castiga un comision de 1.100 lei, cel mai mare obtinut pana atunci. Performanta lui a fost cu atat mai Continue reading
Comentarii recente