Stage 1, Round 1, Week 9. Glew Power & Girl Power. Soare să fie, că performanța răsare de peste tot
Codruț Baciu /Rundă nouă, anotimp nou. Și pentru că e prima cronică a lunii martie, avem o urare pentru performerițele din ecosistemul Business League:
La mulți ani, soare pe tastatură și veselie tot anul! Ok, au ieșit trei și tot nu sunt destule 💝
Poveștile Rundei
- Glew Solutions duce proverbiala ștachetă sus de tot în Business League. Și tot el o ține acolo. Însă și în afara ecosistemului, Ovidiu Golea are cu ce se mândri: pentru al doilea an consecutiv, Glew primește titlul de Google Premier Partner. Adică se plasează în cele mai bune 3% agenții de marketing din România în Google. Deloc rău pentru un Unicorn în continuă creștere.
- Destul s-a raportat ING Bazar la cifrele sale de Black Friday, din noiembrie. De azi, se raportează la săptămâna care tocmai s-a încheiat, când și-a bătut propriul record la Target Strike. A fost o rată de conversie de 30.21%, cea mai mare din istorie, la acest Challenge. A fost ca-n filme, dacă s-ar face filme despre performance marketing.
- Atât în Business League, cât și în afara sa, start-up-urile ambițioase au un farmec care ne fac să fim atenți. Rezonăm cu jucătorii care încă sunt jos, pentru că și noi am fost, la un moment dat, jos. Iar când vedem și simțim vânt în pupă pentru un start-uper, îi facem galerie. Razvan.Mihăescu a reintrat în joc, a făcut 147 de vânzări și a urcat până pe #10. Stăm cu ochii pe el și-i ținem pumnii pentru nivelul următor.
- GabrielNica și M.Catalin ies braț la braț pe poarta Companies și urcă cu liftul pe etajele Corporations, de-acolo de unde sperăm să-i vedem plecând doar la ultimul etaj. Iar dintre Advertisers, avem și două retrogradări: Bookzone dă unicornul din frunte pe biroul corporatist, iar Flanco se alătură celor de la Companies care visează la marea performanță. Ce înseamnă asta? Că oamenii au început să cumpere mai puține cărți și laptopuri? Nope, Business League e un maraton, nu un heirup – sunt suișuri și coborâșuri, din care magazinele și afiliații învață cot la cot. Apropo, cel mai bine se învață cu laptopuri și cărți, just sayin‘.