În spatele fiecărui magazin online stă un antreprenor curajos. Și în spatele fiecărui profil de magazin online din Business League (sau program de afiliere) stă un Program Manager ale cărui merite trebuie apreciate și înțelese.

Așa că facem încă un pas spre o recunoaștere în beneficiul tuturor: o nouă secțiune în profilul de Merchant, dedicată eroului care apasă butoanele, care conduce nava în Challenges și care, zi de zi, mai urcă o treaptă (sau câteva sute) spre următorul nivel în campionat.

Începând cu Runda a doua din actuala Etapă de Business League, adică de pe 6 mai, completarea acestei secțiuni va deveni obligatorie pentru orice Merchant înscris și acceptat în Competiție, adică Newcomer. Până atunci, jucătorii activi își pot completa profilul de Program Manager în secțiunea Settings din platformă.

Profilul de Merchant va primi și un redesign binemeritat, iar noua secțiune va veni în completarea acestuia.

”Dar de ce faceți asta, oameni buni?”

Fără urmă de ironie, e o întrebare bună și constantă.

Pentru că vrem să împingem lucrurile înainte. Iar ca lideri de piață în afiliere, e important s-o facem bine, gândind mereu de jos în sus, pornind de la profesionistul care face performanță. Mai exact, adăugăm acestă secțiune pentru că:

  • Vrem să punem un chip pe munca de calitate. Programele dezvoltate și campaniile făcute de Merchants nu sunt operă divină sau robotică de-o secundă. Sunt eforturi gândite și implementate de oameni, iar oamenii ăștia trebuie cunoscuți.
  • Am promis transparență în Competiție și Companie. Promisiunea asta transcende cifrele și rapoartele anuale. Ea merge în profunzime și nu tolerează crăpături.
  • Conturile de Merchant vor trece la următorul nivel de profesionalism, unul pe care îl merită pe deplin ambele categorii de jucători ca să creeze relații de calitate și de lungă durată. 
  • Nu în ultimul rând, vrem ca jobul de Program Manager să capete greutatea pe care o merită. E o muncă solicitantă, făcută de oameni pasionați și al naibii de pricepuți. Let’s fckin’ own it!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>