monica sperdutiIntr-o duminica dimineata i-a venit ideea proiectului Ce-vreau.eu, la o petrecere pentru copii. Ulterior a descoperit afilierea, care se potriveste manusa ca modalitate de monetizare.

De la sfarsitul lui 2012 face pasi mici, dar siguri, in ideea de a dezvolta un business pe termen lung. Si are planuri mari, internationale. Nu e usor, dar e determinata, invata constant si spune ca se bazeaza pe strategii viabile. Partea frumoasa pentru afiliatii si advertiserii 2Parale e ca e dispusa sa impartaseasca din experienta de pana acum.

Monica Sperduti a gandit proiectul Ce-vreau.eu in 2012, inainte de a stii ce implica afilierea. Ca in cazul multor altor proiecte, a identificat o nevoie pe piata si s-a gandit la ea ca la o oportunitate. La o petrecere pentru copii, unde era cu fetitele ei, a observat ca, pentru a face un cadou, „trebuie sa cunosti persoana, sa-i cunosti dorintele si asteptarile, trebuie sa ai o imaginatie bogata, sa ai timp sa selectezi. Sa faci un cadou este o adevarata munca.”. Atunci s-a produs declicul.

Aveam nevoie de un site unde putem sa ne punem dorintele, asteptarile, nevoile si astfel, ceilalti ni le vor indeplini cu cea mai mare placere. Un site care sa ne inspire, sa ne ajute sa gasim cadouri, sa ne sfatuiasca despre ce sa ne dorim, de ce si cum sa daruim.
povesteste Monica Sperduti.

Un site dupa modelul occidental al wishlist-urilor.

Ulterior, desi experienta ei este in industria feroviara, a lansat Ce-vreau.eu, un site care ofera doua mari servicii:

– ajuta utilizatorii care trebuie sa faca un cadou sa se inspire dintr-un mall de produse. Parte din aceste produse sunt structurate in functie de destinatar, varsta, tipul de persoana, ocazie si pret.

– ofera posibilitatea utilizatorilor sa salveze in liste de dorinte (publice sau private) orice produs de pe orice site local sau international. Listele publice pot fi distribuite pe mail, Facebook, prietenilor si, astfel, acestia vor sti ce cadouri sa le daruiasca. Site-ul permite inclusiv cautarea prietenilor si listelor de dorinte publice postate de ei.

In conturarea proiectului, spune Monica, a fost ajutata de sotul ei, iar dezvoltarea site-ului este meritul echipei de la Mioritix Media, din Timisoara. In prezent, in gestionarea site-ului este sustinuta de sora ei, Ioana Marta.

Monica a descoperit marketingul afiliat si 2Parale in perioada in care lucra la planul de afaceri. A fost o revelatie si o imbunatatire majora a ideii mele, spune ea.

Am inceput sa studiez tot ceea ce inseamna marketing afiliat si am citit tot ce am gasit pe net in romana, engleza si italiana. Am participat chiar si la EcomTIM 2013, foarte interesanta conferinta, dar si foarte comoda, fiind acasa in Timisoara.

Primii pasi adevarati in marketingul afiliat i-am facut in noiembrie 2012, cand am creat un cont pe 2Parale si am inceput sa promovez diferite produse pe Facebook. Poti sa citesti cate in luna si in stele, pana nu o faci practic, nu vei reusi sa inveti intr-adevar afiliere. Apoi, am activat Ce-vreau.eu si am inceput afilierea mai serioasa, prin mall-ul de produse, bannere, articole etc.
Monica Sperduti.

In tot acest timp a invatat constant despre afiliere si comunicarea cu advertiserii din 2Parale.

„Pentru a avea succes in afiliere trebuie sa inveti, sa gandesti si sa muncesti.”

2Parale: Ce metode&canale de promovare folosesti pentru a atrage vizitatori?

Monica Sperduti: Am inceput pe Facebook, inclusiv prin campanii platite, si prin campanii non-online, de “viralitate umana”. Lucram la o strategie de marketing care va implica Google, Facebook, Twitter, Pinterest si offline.

Chiar fara promovare platita, deocamdata, cel mai bun trafic l-am avut in mai 2013, cand varful a fost de 660 vizitatori/zi. Acum e vara, iar traficul s-a diminuat, dar ne asteptam la un avant din ce in ce mai mare in toamna, cand utilizatorii Ce-vreau.eu isi vor salva preferintele pentru Black Friday si apoi urmeaza sarbatorile, cand cu totii vom face si vom primi cadouri.

2Parale: Ce categorii de advertiseri din 2Parale promovezi cu precadere? Cum selectezi campaniile?

Monica Sperduti: Cererea de produse selecteaza campaniile. Produsele salvate de utilizatori in listele lor de dorinte formeaza catalogul mall-ului Ce-vreau.eu. Desigur, pe site se pot promova cu atentie sporita unele campanii, prin bannere, articole etc. In acest moment, cel mai bine reprezentate sunt campaniile de fashion, bijuterii, casa si gradina, fiind produsele cele mai dorite de utilizatorii site-ului.

Advertiserii insisi pot profita de proiectul Ce-vreau.eu si chiar ii invit sa-si creeze liste de dorinte in care sa-si salveze produse pe care doresc sa le promoveze. Ii rog insa sa se limiteze doar la cele mai importante produse si sa nu introduca intregul catalog.
Daca vor profita de aceasta ocazie, ar putea sa simplifice capitolul cadouri din viata lor si sa-si creeze listele personale de dorinte, salvandu-si preferintele si/sau invitandu-si prietenii in sistemul Ce-vreau.eu.

2Parale: Cat timp aloci zilnic, in medie, marketingului afiliat?

Monica Sperduti: Pentru a face bine afiliere trebuie sa te informezi in permanenta si sa iti creezi strategii viabile si realizabile. Astfel, proiectul Ce-vreau.eu imi rapeste aproximativ 4-5 ore zilnic, alteori chiar mai mult. Frumusetea unei astfel de activitati e ca poti in acelasi timp sa iti dezvolti o profesie, sa fii mama, sa fii sotie, sa iti iei liber cand ai nevoie, chiar si o vacanta. Totul poate fi gestionat in cel mai placut mod, fara stres si in libertate deplina.

ce-vreau.eu_logo

  • mall de produse, axat pe idei de cadouri, cu liste de dorinte pentru utilizatori.
  • Fashion, Bijuterii, Home&Deco, categoriile de produse de top.
  • metode de promovare: feed-uri, bannere, link-uri in articole.

2Parale: Ce castiguri lunare iti aduce afilierea?

Monica Sperduti: Avand in vedere ca proiectul Ce-vreau.eu e la inceput de drum, inca nu pot sa vorbesc de castiguri substantiale, dar sunt sigura ca nu vor intarzia sa apara in momentul in care vom incepe sa punem in aplicare strategiile de promovare planificate.

Proiectul a luat nastere, va creste si se va dezvolta in Romania, care, fiind o piata relativ mica, ne permite sa testam, sa experimentam si astfel pentru noi va reprezenta un cal troian. Intentia noastra este sa ne extindem si in exterior si deja studiem piata si afilierea din Italia, iar apoi vor urma celelalte tari cu un procent mare si foarte mare de cumparaturi online.

2Parale: Ce este definitoriu pentru ca un proiect de afiliere sa aiba succes?

Monica Sperduti: Foarte multe persoane au impresia ca marketingul afiliat este o chestie foarte usor de realizat si ca in scurt timp te imbogatesti. Isi fac repede un blog, inventeaza ceva sau se “inspira” de prin alte site-uri, pun niste linkuri sau bannere si asteapta… si asteapta. Si asteapta, pentru ca nu se intampla nimic.

Vazand ca nu castiga, incep sa intre pe diferite bloguri si sa comenteze ca afilierea este o prostie, ca sunt manipulati, ca sunt furati etc. Toti si totul e impotriva lor. Dar problema nu e pe net si in afiliere, sunt ei insisi. Pentru a avea succes in afiliere trebuie sa inveti in permanenta, sa gandesti, sa muncesti, sa creezi calitate si cantitate.

Astfel, sfatul meu e : ”Fete si baieti, daca nu va place sa invatati, sa ganditi si sa munciti, atunci afilierea nu e de voi” Afilierea nu e pentru personaje de’alde Creanga: “Da’ muieti-s posmagii?”.

2Parale: La ce capitole ar trebui sa munceasca mai mult advertiserii din 2Parale?

Monica Sperduti: Sunt advertiseri profesionisti in 2Parale, dar unii mai putin, iar acestora din urma as dori sa le transmit:

a. Sa uite expresia “Las’ ca-i bine si asa!”.
b. Sa-si stearga cookie-urile inainte de a face teste, pentru a nu le inregistra comisioane false afiliatilor.
c. Sa-si puna intrebarea daca ei ar cumpara produsele lor si daca le-ar cumpara la preturile pe care le afiseaza.
d. Multe articole de imbracaminte sunt expuse neprofesionist, sifonate si intinse pe o suprafata plana. Cred ca investitia intr-un manechin de plastic si un fier de calcat nu este foarte mare, si astfel potentialul client isi da seama mult mai usor cum arata intr-adevar acea haina, iar posibilitatea sa o cumpere este mai mare.
e. Sa caute in permanenta furnizori cu marfa calitativa, de preferinta Made in Europe; sunt prea multe chinezisme in online-ul romanesc. Sunt foarte multe site-uri care propun aceeasi marfa (asiatica), la aproximativ aceleasi preturi (mari).
f. Sa-si puna intrebarea “De ce romanii prefera sa cumpere din strainatate si nu de pe site-urile romanesti?” A se vedea statisticile.
g. Iar dupa ce au aflat raspunsul la intrebarea de mai sus, sa actioneze pentru a castiga parte din acei clienti. Ar castiga cu totii: vanzatorii, cumparatorii si statul roman.
h. Daca nu reusesc sa afle raspunsul la intrebarea de mai sus, atunci ar fi bine sa se gandeasca la o alta modalitate de a castiga bani, deoarece site-ul lor nu va avea viata lunga.

Mult spor la conversii, Monica.

  1. mamicamea.ro says:

    Felicitari pentru proiect, ai toate sansele sa fie un priect de succes si eu am in lista de proiecte ceva oarecum similar dar mai specific profilului nostru, nu am reusit sa il implementam inca

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>