Despre calitatea relațiilor din cadrul ecosistemului nostru

Inevitabil, în relațiile de business, la un moment dat vor apărea divergențe. Diferența în ce se întâmplă după aceea o va face modul în care tratăm fiecare dintre noi aceste situații. Conflictual sau constructiv.

Ecosistemul nostru, având mii de membri și zeci de mii de relații de business, ne-a pus de-a lungul timpului în postura de moderator al unor situații foarte sensibile apărute între partenerii noștri. Unele dezbătute public între cei implicați, altele nu. 

Însă, în multe dintre aceste cazuri se ajunge la un conflict care depășește o limită a profesionalismului, în care se apelează foarte ușor la jigniri și atacuri nefondate pe o analiză. Iar toate aceste escaladări au la bază percepția că ceilalți parteneri sunt rău intenționați, o stare de nemulțumire constantă și implicit focus pe ce nu merge bine.

Multe dintre aceste situații sunt justificate de nevoia transparenței. Însă nu poți utiliza transparența ca justificare pentru orice tip de comportament.

Iar toate acestea nu impactează doar relațiile one-to-one, ci și imaginea afilierii în România. Imagine pe care o parte dintre potențialii parteneri o au și provoacă rețineri în a ni se alătura, sau în a investi mai mult în afiliere, fiindcă nu simt că vor găsi parteneri profesioniști și de încredere.

Dar există o discrepanță foarte mare între această imagine și modul în care facem noi lucrurile, cum ne tratăm colegii, partenerii și cum tratăm provocările.

În mod clar putem face lucrurile mai bine, încă putem îmbunătăți multe, însă nu putem să nu acordăm atenție faptului ca în anul 2022 membri ecosistemului 2Performant au generat 2M de conversii în valoare de 100 M euro. Că sunt afiliați și advertiseri în 2Performant cu realizări extraordinare, oameni care fac lucruri cu un adevărat impact. Oameni care se autodepășesc, gândesc pe termen lung, investesc în parteneriate și nu se blochează de fiecare problemă.

Ne aflăm în punctul în care am acceptat că trebuie să schimbăm ceva și că vom înainta cu adevărat doar alături de partenerii care ne împărtășesc valorile. Și sunt foarte mulți, deși aleg să nu fie atât de vocali.


Am luat decizia să ieșim din grupul de Facebook Marketing Afiliere România, nu o să mai răspundem pe niciun subiect scris în acel grup. Oricât de mult am încercat, nu reușim să menținem un nivel al discuțiilor la care credem că ne-ar ajuta pe toți să țintim.

Vom aloca mai mult timp grupului nostru de Facebook, unde ne vom implica în continuare în discuțiile ecosistemului. Rămâne un loc în care oricine își poate exprima punctul de vedere transparent, cât timp respectă munca celorlalți.

Reîncepem Community Meetings, o întâlnire online lunară cu parte din echipa 2Performant, la care poate participa oricare dintre membri ecosistemului nostru. Scopul este să creăm un canal de comunicare direct cu echipa 2Performant pe orice subiect de interes al ecosistemului. Primele întâlniri vor avea loc pe 3 martie, 7 aprilie, 6 mai, ora 10:00.

Nivelul calității relațiilor va deveni un subiect către care ne vom duce cu mai multe inițiative. Vom reacționa mai rapid și foarte ferm atunci când un membru al comunității nu îi tratează pe ceilalți într-un mod profesionist.

Noi suntem aici să facem, să construim, să ne depășim limitele, să aducem un aport pozitiv în jurul nostru și ne dorim să lucrăm cu profesioniști care simt și fac la fel.

La final vă reamintesc principiile 2Performant, menționate în termenii platformei, scrise înainte de informațiile de natura juridică deoarece considerăm că dacă am reuși să tratăm situațiile sensibile în baza acestor principii ar ramane foarte puține situații în care ar trebui să apelăm și la celelalte componente ale documentului.

  1. Cu toții ne aflăm aici pentru a învăța și pentru a realiza profit respectându-ne reciproc. Îți adresăm rugămintea să păstrezi întreaga interacțiune și corespondența la un nivel civilizat și ținând cont de diferențele culturale și de personalitate;
  2. Noi credem că, atât timp cât nu este rea credință, orice problemă poate fi rezolvată prin comunicare și printr-o atitudine orientată către rezolvarea problemelor într-o manieră profesionistă; Ne aflăm aici pentru a colabora pe termen lung și ne dorim să construim relații durabile, reciproc avantajoase, menite să aducă valoare adăugată fiecărui partener;
  3. Marketingul online evoluează constant: noi surse de trafic și noi forme de publicitate apar în fiecare zi, iar deciziile de cumpărare ale consumatorilor sunt influențate în tot mai multe moduri. În cazul în care un partener face ceva ce nu înțelegi, nu porni de la premisa ca este ceva greșit sau este de rea credință. Întotdeauna întreabă înainte de a trage orice concluzii și întotdeauna încearcă să vezi lucrurile din perspectiva partenerilor tăi;
  4. Suntem cât de transparenți putem fi, sub rezerva restricțiilor privind confidențialitatea și/sau a protectiei datelor cu caracter personal.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>