viziune, misiune, valoriSentimentul acela magic ca TU scrii istorie. Ca valorile tale personale, care te definesc ca om, stau la baza cresterii unui business. Ca lucrezi cu oamenii potriviti, care iti impartasesc valorile, in parte.  Le-am trait pe toate, intreaga echipa 2Parale, intr-o singura zi. Suntem convinsi ca ati trait cel putin un astfel de moment. A fost ziua in care am pus pe hartie valorile si misiunea 2Parale, lucruri pe care le simteam de multa vreme. Primul pas, pentru ca pana la rezultatul final au curs multe alte zile, experiente si discutii.

Si vrem sa impartasim cu voi acest rezultat important pentru noi si sa va spunem mai multe despre viziunea, misiunea si valorile 2Parale.

In cei 4 ani de la demararea primelor campanii de afiliere din 2Parale, practic de la primii pasi ai afilierii ca industrie in .ro, am trecut impreuna prin multe etape. Am invatat, am optimizat, ne-am lovit de probleme si necunoscute, am gasit solutii pentru conversii mai bune, dar am si gresit,  am depasit recorduri de vanzari, comisioane sau programe de afiliere lansate, am trait momente “naucitoare”, dar si de dezamagire. Fara ele nu am fi ajuns unde suntem azi, la o retea cu peste 16.000 de afiliati si mai bine de 230 de campanii.

In tot acest timp am incercat sa respectam valorile in care credem cu tarie si sa ne trasam directii.

Piata a evoluat, tocmai am depasit vanzari generate de 10 milioane de euro, si am ajuns la un punct in care ne este tot mai clar ca marketingul se democratizeaza. Pe de-o parte, pentru ca oricine poate contribui la marketingul si cresterea unui business, printr-un parteneriat echitabil ce are la baza plata in functie de performante. Pe de alta parte, pentru ca rolul consumatorului creste si deschiderea catre comunitate a devenit vitala pentru orice business care vrea sa evolueze.

Misiunea noastra e tocmai de a facilita aceasta democratizare a marketingului. De a ne dedica dezvoltarii unui ecosistem transparent de business care incurajeaza si rasplateste performanta.

Si in tot acest drum pe care il facem impreuna sa nu ne abatem de la valorile noastre:

Performanta Focus Integritate Impartasirea de informatii Transparenta Inovatie

Ce inseamna fiecare pentru noi? Am explicat pe larg in Viziune, misiune si valori.

Suntem constienti ca provocarile vor fi din ce in ce mai mari, insa la fel si satisfactiile.

We are IN. Voi?

  1. Imi place titlul ales „Marketingul se democratizeaza” si imi place ideea, imi plac oamenii care actioneaza in acest sens si ma bucur ca voi ati dat startul in Romania. Acum 4 ani nu credeam in marketingul afiliat in Romania, dar datorita voua, acum, cred. Cu toate ca mai sunt in piata si altii care incearca sa vanda marketing prin afiliere, nu m-au convins cum o faceti voi. Datorita voua, am plecat cu proiectele mele din limba engleaza si am inceput noi proiecte in Romania. De multe ori cuvinte ca:” Performanta Focus Integritate Impartasirea de informatii Transparenta Inovatie” pot fi doar o simpla insiruire de cuvinte frumoase care dau bine si atat. In cazul vostru este mai mult si am incredere la acest moment ca am luat o decizie corecta sa colaborez cu voi. Imi doresc sa ramaneti la fel de transparenti si directi, sa ne atrageti atentia cand gresim si sa faceti tot ce puteti pentru ca acest parteneriat sa fie de lunga durata.
    I am IN 🙂

  2. Imi place titlul ales „Marketingul se democratizeaza” si imi place ideea, imi plac oamenii care actioneaza in acest sens si ma bucur ca voi ati dat startul in Romania. Acum 4 ani nu credeam in marketingul afiliat in Romania, dar datorita voua, acum, cred. Cu toate ca mai sunt in piata si altii care incearca sa vanda marketing prin afiliere, nu m-au convins cum o faceti voi. Datorita voua, am plecat cu proiectele mele din limba engleaza si am inceput noi proiecte in Romania. De multe ori cuvinte ca:” Performanta Focus Integritate Impartasirea de informatii Transparenta Inovatie” pot fi doar o simpla insiruire de cuvinte frumoase care dau bine si atat. In cazul vostru este mai mult si am incredere la acest moment ca am luat o decizie corecta sa colaborez cu voi. Imi doresc sa ramaneti la fel de transparenti si directi, sa ne atrageti atentia cand gresim si sa faceti tot ce puteti pentru ca acest parteneriat sa fie de lunga durata.
    I am IN 🙂

  3. Integritatea si transparenta sunt, pentru mine, cele mai importante valori care m-au atras in sistemul 2Parale.
    Daca la capitolul Performanta mai am (serios) de lucru, incerc sa cresc conversiile urmarind toate informatiile postate pe blog.

  4. Integritatea si transparenta sunt, pentru mine, cele mai importante valori care m-au atras in sistemul 2Parale.
    Daca la capitolul Performanta mai am (serios) de lucru, incerc sa cresc conversiile urmarind toate informatiile postate pe blog.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>