Ca orice jucător de Business League, nevertebrate.ro a pornit la drum având statutul de Newcomer. Un magazin cu o poveste frumoasă în spate, dar mai ales cu o strategie despre care Marius Rotaru (Fondator & Managing Partner) vorbește deschis și onest.

Dar nimeni nu rămâne Newcomer forever în competiție, așa că, ușor-ușor, nevertebrate.ro a a devenit un jucător cu pricepere și experiență, după ce au câștigat acea primă rundă, cu peste 270 de vânzări. Not bad.

Așadar, am stat de vorbă cu Marius, ca să aflăm mai multe despre business-ul lor și despre componenta de afiliere. În primul rând pentru că ne plac oamenii ambițioși, iar în al doilea rând pentru că ne plac magazinele cu viitor promițător.

Totul, de la creveți la Affiliate Management, mai jos.

Cum a luat naștere povestea nevertebrate.ro?

Numele magazinului are o stransa legatura cu pasiunea noastra pentru creveți si melci de acvariu. În toamna anului 2009, proiectul nevertebrate.ro a prins viata, fiind rezultatul direct al dorinței noastre de a putea oferi și prietenilor noștri posibilitatea de a cumpăra produse inexistente sau greu accesibile la acel moment pe piața din România. Dintr-o activitate de week-end, datorită în primul rand implicării și a grijii față de serviciile oferite, am ajuns sa fim importatori direcți și distribuitori pentru unele din cele mai mari companii de acvaristică și ulterior de teraristica și iazuri, domenii spre care ne-am îndreptat pe măsură pe am cooptat pasionați și din aceste domenii.

Showroom-ul a apărut și el ca urmare a cererii pasionaților de a vedea fizic produsele și a interacționa cu noi. Echipa s-a marit, magazinul online a trecut prin mai multe etape de modernizare, și spațiile de depozitare/prezentare au crescut și ele. Astăzi întampinăm clienții într-un magazin chic și le punem la dispoziție un site prietenos.

Ce v-a făcut să deschideți un program de afiliere în Business League? De la ce nevoi și obiective ați plecat?

Am apelat la programul de afiliere Business League pentru a putea ajunge la mai mulți clienți pasionați de acvaristică & teraristică, care nu auziseră de magazinul nostru și la cei care aveau nevoie de un impuls pentru a beneficia de serviciile noastre. Am avut și încercări de a face promovarea singuri, însă rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Dorim să creștem baza de clienți, să devenim mai vizibili în piață, iar programul Business League s-a dovedit a fi un instrument foarte bun.

În prima voastră rundă de Business League ați făcut peste 200 de vânzări. Cum ați abordat startul ăsta bun? Ce resurse alocați afilierii/Business League?

Am încercăm sa avem oferte cât mai atractive, multe discounturi, pentru a face și activitatea afiliatilor mai ușoară și a-i atrage sa promoveze magazinul nostru. Resursele momentan sunt pecuniare și un singur om care se ocupă de toată relația cu Business League.

Cum ați descrie Business League într-o singură propoziție? 

Un instrument 100% profitabil, pentru care plătești doar rezultatele.

Care e cea mai mare provocare de business pe care o resimțiți la nevertebrate.ro?

Piața este destul de aglomerată pe online, însă de cele mai multe ori serviciile oferite de magazinele online sunt de calitate mai scăzută. Cel mai mult se suferă la capitolul comunicare cu clienții. Provocarea noastră în momentul de față este să păstrăm o calitate a serviciilor, ceea ce înseamnă comunicare, livrare rapidă, servicii post vânzare la un nivel ridicat, dar fără opera creșteri de prețuri, decât în ultimă instanță.

Cum livrează afilierea în Business League vs. alte canale de vânzare?

Afilierea în Business League, cel puțin în cazul nostru, a sărit rapid pe unul dintre locurile fruntașe între canalele de vânzare, dar urmează să analizăm impactul pe un termen mai lung, suntem foarte curioși de rezultatele din off-season.

Cele 3 tipuri de Challenges in Business League. Ați apucat să le investigați? Să aplicați la ele? Ce părere aveți despre ele?

Am apelat la un singur challenge, am fost din păcate doar în top 3, însă vom mai încerca după ce ne informăm mai bine asupra lor. Par un instrument foarte bun, stimulant, care ar putea fi o varianta buna de impulsionare a vânzărilor.

Care sunt cele mai importante criterii după care vă alegeți partenerii/Marketerii în Business League?

Momentan am acceptat pe toata lumea care a aplicat la programul nostru, frumusețea și simplitatea sistemului consta în faptul că plata se face doar la rezultate. Evident, ne dorim ca cei mai performanți sa aplice, dar probabil că dacă ne facem bine treaba ne vom întâlni în cele din urmă.

Ce caută Marketerii, în primul rând, la un parteneriat cu un magazin, în opinia voastră?

Probabil ca ei caută un magazin serios, care are prețuri bune, care livrează comenzile în timp scurt, răspunde rapid la cereri și procesează rapid comisioanele. Nu în ultimul rând, un comision mai ridicat cu siguranță este un bun stimulent.

Am lansat programul Affiliate Managers, prin care oameni cu experiență ajută magazinele să crească mai rapid.

Suna foarte bine, așteptăm mai multe detalii și suntem deschiși la orice colaborare. Evident, în urma analizei rezultatelor, vom decide dacă este o varianta bună sau viabilă pentru noi.

Daca ar fi sa oferiti un singur sfat jucatorilor care abia acum descopera afilierea/Business League, care ar fi acela?

Sfatul meu este sa încerce toate serviciile și să ofere 100% suport afiliaților, nu au decât de câștigat.

Care sunt planurile voastre pentru 2025, atât in Business League, cat si in afara competiției?

Evident dorim sa ne îmbunătățim serviciile, sa ne creștem oferta atât ca varietate, cât și ca stocuri, pentru a acoperi orice nevoie a clienților ca retailer și wholesaler, dar și să începem să ne adresăm clienților din afara țării.

Părerea noastră este ca urmează o perioadă mai tulbure, care nu permite planificarea pe termen lung, însă nu dorim să ridicăm piciorul de pe accelerație. Avantajul nostru, ca magazin mai mic, este capacitatea de a ne adapta la schimbări și rapiditatea cu care luăm decizii.


➜ Colaborează cu nevertebrate.ro prin Business League

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>