Despre Shopping Ads
Shopping Ads sunt anunțuri sponsorizate Google afișate într-un format special, foarte orientat spre vizual (foarte asemănător cu remarketing dinamic). Aceste anunțuri se bazează pe feed-uri de produse (inventarul unui magazin online) și sunt afișate în Google Search, Google Display și Youtube – însă cu preponderență în Search.
Anunțurile din Shopping Ads apar fie deasupra rezultatelor căutărilor Google, fie în lateral și conțin mai multe informații decât reclamele standard Google Ads, respectiv: poza produsului, denumirea, prețul, numele magazinului, și alte informații. Tocmai pentru că anunțurile conțin așa de multe informații despre produsele vândute, sunt considerate foarte potrivite pentru e-commerce. Potențialii cumpărători au acces la informații mai multe, astfel încât click-urile pe reclame sunt mult mai relevante și pot duce la mai multe conversii.
Citiți mai multe despre Shopping Ads.
Advertiserii pot face Shopping Ads fie direct, încărcând feed-ul de produse în Google Merchant Center, fie prin parteneri CSS (Comparison Shopping Service).
Ce este Google CSS (Comparison Shopping Services)?
Google Comparison Shopping Services sunt site-uri agregatoare de produse, atestate de către Google să plaseze reclame de tip Shopping Ads în Google în numele magazinelor online (numite mai jos și advertiseri) cu care colaborează.
Exemple de Google CSS: https://tidy.shopping/, https://www.kelkoo.ro/
Ce este cu adevărat interesant la CSS este că un magazin online poate (și chiar este recomandat) să lucreze cu mai mulți furnizori CSS, inclusiv Google. De ce? Pentru că există posibilitatea să primească mai multe afișări în aceeași căutare, de la parteneri CSS diferiți, crescându-și astfel vizibilitatea. Mai multe produse afișate, mai multe șanse de click și vânzare.
Partenerii CSS care intră în licitație pentru același advertiser NU concurează între ei, ci doar cu partenerii CSS care licitează pentru advertiseri diferiți.
Să spunem că ai un magazin de rochii și lucrezi cu 2 parteneri CSS diferiți. Când cineva caută pe Google ”rochii de zi” cei 2 parteneri CSS cu care lucrezi licitează în felul următor: 0,5 lei/click, respectiv 0,7 lei/click. În același timp, alți 2 parteneri CSS licitează pentru magazinul concurent 0,5 lei/click, respectiv 0,6 lei/click. Partenerul tău CSS care a licitat 0,7 lei/click câștigă licitația, dar plătește 0,6 lei/click, adică cel mai mare bid al partenerului CSS care promovează concurența:
Partener CSS | Magazin online | Bid (suma licitată) | Cost plătit pe click |
CSS 1 | Magazin 1 (tu) | 0,5 lei/click | |
CSS 2 – Câștigător | Magazin 1 (tu) | 0,7 lei/click | 0,6 lei/click |
CSS 3 | Magazin 2 (concurent) | 0,5 lei/click | |
CSS 4 | Magazin 2 (concurent) | 0,6 lei/click |
Modele de plată pentru CSS
Partenerii CSS pot lucra cu advertiserii folosind diverse modele de plată: tarif fix, cost per afișare, cost per click sau cost per sale (plata la conversie). Cost per sale (cost pe vânzare) este modelul folosit în afiliere, de departe cel mai avantajos.
De ce să lucrezi cu parteneri CSS prin afiliere?
- Partenerii CSS care lucrează la cost per conversie vor evita să intre în licitație cu afișări la cost per click deoarece implică costuri mai mari, astfel încât nu or sa obțină click-uri si poziții de la magazinul sursă.
- Plătești la conversie validă, nu la afișare sau la click. Așadar, nu îți asumi niciun risc.
- Partenerii CSS sunt experți în Shopping Ads, care primesc certificarea de la Google după ce trec printr-un training special. Astfel că obții acces la cei mai buni specialiști, ceea ce se traduce în performanțe crescute pentru reclamele tale și în consecință mai multe vânzări.
- Partenerii CSS sunt specialiști cu background tehnic care au dezvoltat propriile tehnologii de afişare avansată faţă de capacităţile de management ale unei campanii CPC prin Google Shopping (mapare avansată a structurii de feed, asocieri programatice pentru maximizarea profitabilității, etc.). Acest aspect înseamnă mai multe afișări, mai multe click-uri, mai multe vânzări.
- Poți primi trafic și din site-urile partenerilor CSS. Cum spuneam, CSS-urile sunt site-uri agregatoare de produse, care în mod evident au și trafic organic. Chiar dacă reclamele de tip Shopping Ads conțin link-uri care duc direct către site-ul advertiserului.
- Poți lucra cu mai multe CSS-uri, fără să îți fie afectat costul per click dar câștigând în schimb mai multă vizibilitate.
- Spre deosebire de reclamele de search, prin CSS anunțul este generat 100% în baza feed-ului pe care advertiserul îl pune la dispoziție.
FAQs
Pot rula concomitent alte tipuri de reclame Google?
Răspuns: Da, și beneficiul major este că reclamele tip text din search se pot afișa concomitent cu reclamele tip Shopping Ads. Așadar, poți obține dublă vizibilitate, ceea ce îți va crește și brand awareness-ul.
În programul meu de afiliere nu permit promovarea prin Google Ads pentru că vreau să îmi păstrez controlul asupra mesajelor de brand. Este Google CSS o soluție mai potrivită?
Răspuns: Da, deoarece Google CSS se bazează pe feed-ul de produse ale advertiserului. Afiliatul (partener CSS) care plasează reclamele nu modifică și nu adaugă texte, astfel încât reclamele afișate conțin doar informațiile din feed. Astfel advertiserul are control deplin asupra branding-ului.
În programul meu de afiliere nu permit promovarea prin Google Ads din considerente de cost. Este CSS o soluție mai potrivită?
Răspuns: Noi recomandăm oricum acceptarea promovării prin Google Ads și rezultatele foarte bune ale specialiștilor PPC din platformă susțin această recomandare. Unul din advertiserii din 2Performant a declarat public că PPC-ul în afiliere îi crește vânzările cu minim 60%.
Însă, îți înțelegem motivația și avem o alternativă: promovarea prin Google CSS. Atunci când mai mulți afiliați, parteneri CSS, te promovează prin Shopping Ads, aceștia nu concurează între ei în licitație, ci toți împreună concurează împotriva CSS-urilor altor magazine. Am exemplificat mai sus cum arată o astfel de licitație și cum o poți câștiga mai ușor dacă ești promovat de către mai multe CSS-uri. În plus, poți ocupa mai multe poziții în aceeași căutare.
Cum știu dacă mi se potrivește colaborarea cu unul sau mai multe CSS-uri?
Răspuns:
- Ai deja un volum consistent de vânzări, deci business-ul este validat. Afiliații parteneri CSS sunt plătiți la vânzare și de aceea lucrează doar cu magazine care au demonstrat că pot converti traficul trimis.
- Ai un feed de produse foarte bine pus la punct, ce conține informații detaliate despre produse, și care se actualizează automat, preferabil la fiecare oră.
- Vinzi produse, nu servicii. Shopping Ads sunt destinate magazinelor online care vând produse fizice (decizia de cumpărare este una vizuală).
Și mai multe răspunsuri despre CSS & Google Shopping Ads, aici – direct de la câțiva parteneri CSS din platformă care generează vânzări de milioane de euro pentru mii de companii din Europa.
Următorii pași dacă vrei să fii promovat prin Google Shopping Ads la cost pe vânzare
- Dacă permiți deja promovarea prin Google Ads în 2Performant
- Ia legătura cu noi pe support@2performant.com pentru a te putea pune în legătură cu afiliații parteneri Google CSS.
- Dacă deja ești promovat de către aceștia, ia direct legătura cu ei pentru a discuta o posibilă extindere a colaborării.
- Dacă nu permiți promovarea prin Google Ads prin 2Performant
- Menționează în descrierea programului tău de afiliere că permiți promovarea prin Google CSS și ia legătura cu noi pe support@2performant.com pentru a te putea pune în legătură cu afiliații parteneri Google CSS.
Concluzie: Shopping Ads câștigă teren în ecommerce. Concurenții tăi sunt acolo și fac deja mai multe vânzări colaborând cu mai mulți parteneri CSS.
În plus, vine Black Friday și cu siguranță Shopping Ads-urile vor performa foarte bine. Oamenii vor fi în mod de cumpărare și imaginile din Shopping Ads îi vor ajuta să ia deciziile mai repede. Depinde de tine cu cât de multe produse vrei să te afișezi în rezultatele căutărilor.
Spor la conversii!
Surse:
gladiatorul says:
Foarte tare!!! O sa ma apuc de incercat imediat, merci de recomandari!!