Performanța programelor de afiliere este aspectul care contează cel mai mult pentru noi și ne dorim ca fiecare advertiser din rețeaua noastră să obțină cele mai bune rezultate.

Astăzi dăm startul unei serii de 6 articole ce vin să ofere informații despre marketing-ul afiliat, managementul programului de afiliere, recrutare & motivare afiliați, mentenanță & optimizare a programului de afiliere. Cele 6 articole vin să ofere o imagine completă a acestui canal de marketing.

Primul articol din această serie de 6 are rolul de a face o introducere în marketing-ul afiliat.

Ce este marketing-ul afiliat?affiliate_marketing

Este întrebarea pe care ne-o adresează zi de zi clienții cu care interacționăm. Răspunsul pe scurt: marketing-ul afiliat este o formă de marketing bazat pe performanță unde afiliații promovează produsele sau serviciile advertiserilor și sunt plătiți doar pentru vânzările sau lead-urile generate de aceștia.

Aspectul cel mai important și diferențiatorul major al acestui canal de marketing este acela că advertiserul va plăti exclusiv dacă vânzarea generată de afiliat s-a finalizat sau dacă lead-ul este valid. De asemenea, va plăti exact acea sumă de bani pe care el o dorește prin comisionul stabilit inițial în cadrul campaniei.

Este foarte important de punctat acest aspect întrucât, dacă pentru celelalte canale de marketing se plătește la click sau afișări (Facebook Ads, Google AdWords), pentru acest canal se plătește exclusiv la vânzare, respectiv lead valid înregistrat. Astfel,  marketing-ul afiliat devine cel mai eficient canal de marketing datorită permisiunilor oferite advertiserilor de a avea un control ridicat asupra costului de achiziție pentru fiecare client.


Ce nu este marketing-ul afiliat?

Este a doua întrebare la care suntem nevoiți să răspundem aproape de fiecare dată clienților în discuțiile pe care le purtăm cu aceștia. De cele mai multe ori se realizează confuzia prin care se pune un semn de egalitate între marketing-ul afiliat și PPC marketing (Facebook Ads, Google AdWords). Greșit!

Confuzia vine din faptul că obișnuiți fiind cu KPI’s din PPC marketing, advertiserii analizează de cele mai multe ori eficiența unui program de afiliere prin prisma volumului de trafic trimis de afiliați. Greșit, din nou! KPI’s care trebuie urmăriți într-un program de afiliere sunt următorii:

  • numărul de afiliați din programul de afiliere;
  • calitatea website-urilor pe care afiliații le au;
  • calitatea traficului trimis (din punct de vedere demografic, targetare, relevanță);
  • tipologia de afiliați care sunt în programul de afiliere;
  • procentul de afiliați activi în programul de afiliere;
  • procentul de afiliați care înregistrează comisioane vs masa de afiliați care trimit trafic;
  • rata de conversie;
  • AOV (average order value) generat de afiliați;  și lista poate continua.

De cele mai multe ori volumul de trafic trimis de afiliați este unul mic comparativ cu alte canale de marketing pe care advertiserii le folosesc, însă comparația între aceste canale trebuie realizată nu între volumele de trafic, ci între rata de conversie și costul per achiziție client. Deoarece în marketing-ul afiliat costul poate fi controlat ușor, costul de  achiziție este de cele mai multe ori cel mai mic în comparație cu celelalte canale de marketing online folosite.

Volumul de vânzări pe care un program de afiliere îl poate genera este undeva între 10% și 30% din volumul actual de vânzări.

O altă confuzie întâlnită de-a lungul timpului este aceea că marketing-ul afiliat înseamnă publicitate. O nouă greșeală! În marketing-ul afiliat toate atribuțiile ce țin de promovare sunt în responsabilitatea afiliaților care funcționează ca niște agenți de vânzare. Rolul advertiserului este acela de a se concentra pe dezvoltarea unei relații de parteneriat cu afiliații, precum și pe îmbunătățirea experienței clientului pe site-ul acestuia.

Fiecare dintre KPI’s prezentați mai sus pot fi controlați printr-un management eficient al programului de afiliere. În articolele ce vor urma vom prezenta în detaliu metodele ce pot fi folosite pentru a realiza acest lucru.


De ce e util să ai un program de afiliere?

Întrebarea aceasta vine oarecum normal. De ce ar trebui ca un magazin online să folosească și marketing-ul afiliat în mixul de marketing pe care deja îl folosește?

Primul lucru care îmi vine în minte la această întrebare este afirmația lui John Wanamaker:

Jumătate din banii pe care îi dau pe publicitate sunt pierduți, problema este că nu știu care jumătate.

Ei bine, în marketing-ul afiliat nu există această dilemă pentru că advertiserul va plăti exclusiv pentru rezultatele pe care le generează programul de afiliere.

Prin intermediul rețelei 2Parale, fiecare advertiser care are un program de afiliere deschis va avea acces la miile de site-uri și blog-uri precum și la specialiști în marketing online care le pot aduce rezultate la costurile stabilite de ei. De asemenea, advertiserul are libertatea să aleagă afiliații cu care dorește să colaboreze și să dezvolte relații cu ei, astfel încât să obțină rezultate mult mai bune împreună.

În următorul articol din seria de 6 vom vorbi despre ‘’Setarea corectă a programului de afiliere’’.

Spor la conversii!

  1. Un inceput promitator, dar consider ca este explicata gresit definitia marketingului afiliat, de catre autor. Marketingul afiliat la modul general nu inseamna doar plata la vanzare sau plata pe lead, mai inseamna si plata pentru clickuri. Ca nu exista in 2parale astfel de campanii, asta este o alta discutie…si de aici …comparatia cu Fb ads si Adwords este nefericita.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>