Black Friday reprezintă o oportunitate extraordinară atât pentru magazinele online, cât și pentru afiliați. Subliniem ultima parte pentru că în această postare vrem să îți amintim că, pe lângă pregătirile pe care știm că le faci cu ofertele, reclamele, site-urile, curierii ș.a.m.d., este necesar să îți pregătești și programul de afiliere. Mai ales că afilierea îți poate aduce o parte consistentă din veniturile de Black Friday.

Advertiserii care investesc timp şi resurse în marketingul afiliat obţin o creştere de până la 10 ori faţă de o perioadă obişnuită.

Afiliații se pregătesc și ei, ca și tine. Mulți dintre ei au început deja și știm de anul trecut că pentru ei, pregătirile înseamnă, printre altele, alegerea advertiserilor pe care îi vor promova de Black Friday. Decizia finală se bazează atât pe analizarea rezultatelor de până acum DAR ȘI pe testarea de noi advertiseri. Așa că acum ai o oportunitate mai mare decât de obicei să recrutezi afiliați noi, să îți consolidezi colaborările existente și/sau să reactivezi afiliați mai vechi.

Răspuns primit anul trecut după Black Friday

Îți lăsăm mai jos câteva acțiuni simple care îți pot garanta un Black Friday de succes în afiliere.

Analizează

Analizează în detaliu evoluţia programului de afiliere din ultimele luni, dar şi din perioada Black Friday 2019 pentru a identifica cele mai profitabile tipuri de colaborări.

Comunică

  • Ai gata ofertele și promoțiile de Black Friday? Comunică-le imediat și afiliaților prin mesageria platformei. Oferă-le timp să le analizeze și să își pregătească promovarea.
  • Încarcă în platformă promoții și bannere. În curând va fi disponibilă și pagina de Shopping Event unde dacă îți încarci promoțiile poți beneficia de expunere suplimentară.
  • Intenționezi să schimbi ceva în condițiile de colaborare? Comunică din timp!
  • Cere feedback din partea afiliaților înainte de Black Friday. Vezi ce nevoi au și cum îi poți ajuta să vândă mai mult. Sunteți o echipă!
  • Răspunde rapid mesajelor. Dacă în perioada aceasta nu dovedești implicare în programul de afiliere, șansele ca afiliații să te promoveze de Black Friday scad dramatic.

Personalizează

Identifică din timp cei mai buni afiliați din programul tău și discută 1 la 1 cu ei.

Oferă-le:

  • Condiții speciale
  • Informații exclusive
  • Bonusuri de performanță

Iată ce așteptări au afiliații de la advertiseri de Black Friday.

Recrutează

Asigură-te că ai cea mai tare echipă de marketing de Black Friday şi foloseşte toate resursele pe care le ai la dispoziţie pentru a recruta cât mai mulţi afiliaţi. 

  • Folosește Affiliate Ranking pentru recrutarea în interiorul rețelei.
  • Folosește linkul special de recrutare disponibil în contul tău de advertiser pentru a recruta afiliaţi din afara rețelei, prin propriile canale (pagină specială în site, footer newsletter, social media, etc), având avantajul că vei plăti cu până la 80% mai puţin pentru comisionul de reţea perceput.

Actualizează metodele de promovare

Asigură-te că primești cea mai mare expunere de BlackFriday. Recomandăm utilizarea tuturor tipurilor de colaborare cu afiliaţii din reţeaua 2Performant:

  • Agregatoare de Black Friday
  • Campanii Google/Facebook Ads
  • Content/bloguri
  • Agregatoare de feed-uri
  • Comparatoare de preţuri
  • Agregatoare de oferte/cupoane
  • Cashback-uri
  • etc.

PRO TIP: Profită de o oportunitate relativ recentă în rețea: colaborarea cu afiliații parteneri CSS care te pot promova prin Google Shopping Ads.

Alimentează

Asigură-te că pe perioada campaniei tale de Black Friday ai suficienţi bani în balanţa contului pentru a evita suspendarea programului din lipsă de fonduri. Volumele mari de vânzări de Black Friday pot să îţi consume rapid bugetul încărcat în platformă.

PRO TIP: Activează plățile automate și scapă de griji.

Testează

  • Codul de tracking
  • Feed-ul de produse

Asta a fost pe scurt. Vrei mai mult? Descarcă ghidul complet:

Doza de motivație:


Nu ai cont în 2Performant?

Reprezinți un business online și vrei să îți crești vânzările prin marketing afiliat? Hai în platformă!

Știi marketing online și vrei să câștigi bani promovând online brandurile preferate? Fă-ți cont de afiliat!

  1. Sunt de acord ca veniturile din afiliere cresc in perioada noiembrie-decembrie, dar mi se pare mult de pana la 10 ori, mai ales ca de Black Friday majoritatea isi pun in cos produsele cu cateva zile, chiar saptamani inainte, astfel pierzandu-se perioada de comisionare la cei mai multi advertiseri.

    • Bună, Rebeca, mulțumim pentru interes! În ziua de Black Friday vânzările cresc de 10 ori, conform datelor din platformă 🙂 Este o perioadă excelentă de vânzări pentru cine știe să o fructifice. Chiar dacă sunt cumpărători care își pun produsele în coș cu câteva zile înainte, nu se pierde perioada de comisionare, căci cookie life-ul are durată de viață de minim 10 zile, dar sunt advertiseri care oferă chiar și 60 de zile. Spor la conversii!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>