Inspirăm adânc, începe și se termină Black Friday-ul, și apoi expirăm. Și tot așa, an de an 🙂

Business League este o competiție a performanței. Și ca-n orice competiție, depinde de fiecare jucător în parte cum o abordează. Cât se dedică. Ce caută să obțină. Dacă vizează progresul sau quick wins. 

În Business League sunt jucători care intră cu entuziasm, dar eșuează în mâlurile și malurile nivelurilor de jos.

Sunt jucători cu experiență, pasionați de e-commerce și trenduri, pentru care afilierea aduce un venit constant. Au rigoare, apetit pentru învățare și atacă dezinvolt Challenge-urile.

Și sunt jucători care vor nu doar să câștige, ci să domine. Jucători care nu iau nimic de-a gata, care bat recorduri și caută să rescrie totul – de la istoria marketingului până la meme-urile amuzante care vorbesc despre performanță: În mine sunt doi lupi – i-am înghițit, că asta fac Unicornii. 🦄

Toate aceste tipologii de jucători (și multe altele, mai mici, pe lângă) fac din Business League un ecosistem unic și viu, în general. Dar în particular, adică de Black Friday, totul capătă o amploare și o frenezie și mai mari. Ele merită disecate în cifre. 


Black Friday este acel moment în Business League când totul explodează: trafic, comisioane, strategii. Să trecem la cifre.

Performanța în cifre

În 2024, marketerii au câștigat mai mult per vânzare față de 2023, chiar dacă volumul total al vânzărilor a scăzut ușor. Comisionul mediu a crescut la 4.57 euro, de la 3.77 euro anul trecut. În plus, EPC-ul (earning per 100 clicks) a crescut cu 39.2%, ajungând la 17.6 euro.

Momentul de vârf33 de vânzări/minut la ora 9:00 vineri dimineață. Aceeași oră a fost și lider la valoarea vânzărilor și comisioanelor. Traficul cel mai intens a fost joi, la ora 21:00, iar cele mai multe vânzări s-au făcut o oră mai târziu.

Categorii vedetă

Anul acesta, Books a fost lider absolut ca număr de vânzări: peste 19.000, adică 20.6% din totalul vânzărilor, cu cea mai mare creștere YoY dintre categoriile mari. Dar Electronics & ITC a dominat la valoare, cu peste 2 milioane de euro, și o creștere de 3% YoY.

În Fashion, marketerii au generat cele mai mari câștiguri: 102.000 euro în comisioane, cu un EPC de 21.52 euro. Alte creșteri semnificative au fost în SportsPet Supplies și Health & Personal Care.

Top surse de trafic

Succesul a fost determinat de câteva surse-cheie:

  • Google CSS: 3.7 milioane de euro generate, acoperind toate categoriile.
  • Cashback: 1.2 milioane de euro (+16% față de 2023), cu un impact masiv în Fashion.
  • Site-uri de cupoane: Aproape 1 milion de euro generate (+6.4% YoY), rezistând schimbărilor Google.
  • Google Search Ads: O revenire spectaculoasă, cu 443.000 euro în vânzări generate (+30%) și o creștere de 11.5% la nivel de număr vânzări

Puterea comunităților

Grupurile de Facebook și paginile dedicate vânzărilor au dublat valoarea vânzărilor față de 2023, contribuind cu 116.000 euro. Acest trend arată că relațiile de încredere și apartenența comunitară joacă un rol din ce în ce mai mare în decizia de cumpărare.

Cumpărături memorabile

Black Friday 2024 a avut parte de achiziții spectaculoase:

  • Un lingou de aur (Teilor) de 8.573 euro.
  • Un tun de căldură (Micul Meseriaș) de 7.432 euro, generând și cel mai mare comision: 371 euro.
  • O placă video high-performance (Evomag) de 7.317 euro.
  • Bonus: un coș la Litera cu 627 produse și 38 de titluri, totalizând 1.454 euro.

Marketerii care au strălucit

  • Top 3 după numărul de vânzări: BigConvert, INGBazar, SHOPIA.
  • Marketer cu cea mai mare creștere YoY: kREME.
  • Cel mai performant pe CSS: expandeo.
  • Cea mai bună evoluție pe Google Ads Search: ivanc.emanuelICE.
  • Marketerul nou cel mai promițător: klikads.

Ce urmează?

Black Friday 2024 ne-a arătat încă o dată că afilierea nu este doar eficientă, ci și versatilă. Cu o medie de 17.48 euro generată pentru fiecare euro investit, modelul cost-per-sale continuă să fie cea mai sigură investiție în marketing.
Pentru marketeri și magazine, lecția este clară: strategiile pe termen lung, optimizarea constantă și diversificarea canalelor sunt rețeta succesului. Până la următorul Black Friday, rămânem cu cifrele și poveștile unui efort care merită povestit. Și cu infograficul de mai jos:

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>