În dimineața aceasta am anunțat o veste de milioane. Milioane de euro! Am intermediat vânzări în valoare de 3 milioane de euro fără TVA în ziua de Black Friday, în creștere cu 75% față de anul anterior, pentru 404 magazine partenere. Pentru întreaga săptămână 6-12 noiembrie 2023, creșterea a fost de 52% față de perioada comparabilă din 2022, până la valoarea de 8,2 milioane de euro fără TVA vânzări generate pentru 469 de magazine online.
„Creșterea noastră încetinise la aproximativ 40% în ultimele luni în comparație cu 2022, însă în momentul în care interesul românilor pentru cumpărăturile online a revenit, eram pregătiți de accelerare. În acest an am adus upgrade-uri importante motorului nostru principal de creștere – competiția de vânzări online Business League – unele majore chiar înainte de Black Friday și suntem foarte mulțumiți de rezultate.”
Dorin Boerescu, co-founder și CEO 2Performant
Valoarea vânzărilor intermediate de 2Performant în săptămâna 6-12 noiembrie 2023, de 8,2 milioane de euro fără TVA, este superioară cifrelor lunare înregistrate în primele 7 luni ale anului trecut.
Fiecare dintre cele 469 de magazine online partenere 2Performant au beneficiat săptămâna trecută, în medie, de 257 de vânzări în valoare de peste 17.000 de euro fără TVA.
„Până la finalul anului vom atinge pragul de 150 de milioane de euro vânzări generate prin 2Performant într-un an, în creștere cu 50% față de recordul anterior de 100 de milioane, stabilit anul trecut.”
Dorin Boerescu
Perioada de Black Friday a evidențiat campionii din cadrul platformei 2Performant, printre aceștia se numără 7 dintre cele mai mari magazine online și 7 dintre cei mai buni generatori de vânzări online din România, fiecare dintre cei 14 depășind pragul de 1.000 de vânzări în 24 h prin 2Performant, cu ocazia Black Friday 2023.
Top 7 magazine cu peste 1.000 vânzări/24h au fost: Dr.Max, Bestvalue, Otter, Springfarma, Flanco, Cărturești, Cupio.
Top 7 afiliați cu peste 1.000 vânzări/24h au fost: GlewSolutions, District Conversion, ING Bazar, Tidy Shopping, WPD, Blackfriday.ro, Tipli.
Mai multe informații despre rezultatele Black Friday 2023 în ecosistemul 2Performant sunt disponibile pe https://blackfriday.2performant.com/.