Pasiunea adevărată conduce la cele mai spectaculoase proiecte sau business-uri. Și dacă pasiunea este motorul din spate, care alimentează mare parte din performanță, dorința de a deveni mereu mai bun este carburantul ce energizează motorul, element ce nu poate fi neglijat dacă vrei să ajungi sau să te menții în top.

Teoria spune că liderii adevărați știu să asculte și să învețe și de la alții, fără a se lăsa îmbătați de propriul succes.

Pentru a demonstra această teorie, am stat de vorbă cu Marian Alecsiu, CEO F64. F64 este liderul de piață pe zona de Foto-Video, brand cunoscut foarte bine deja și în afara comunității de pasionați de fotografie.

F64 a început ca un mic studio foto acum 26 de ani. În 2001, a lansat magazinul online, magazin ce a participat la competiția GPeC și câștigat în 2014 și 2015 premiul pentru categoria IT&C, Electronice și Electrocasnice.

Site-ul se dorea o completare a magazinului fizic, ceea ce se întamplă și acum, după 15 ani”, spune Marian Alecsiu, deși, în interviul acordat GPeC anul trecut, acesta a recunoscut că ponderea dintre online și offline a început să se schimbe, comenzile din online, depășindu-le pe cele din offline.

Cu toate că F64 este un fel de Mecca al împătimiților de foto și video, echipa din spate nu s-a culcat pe o ureche și a decis că întotdeauna e loc de mai bine. Așa că s-au înscris la competiția GpeC.

Această competiție presupune auditarea și evaluarea magazinelor participante de către un juriu de peste 20 de specialiști cu experiență de necontestat în e-commerce, ce vor ține cont de peste 120 de criterii de jurizare axate pe Usability, Design, Customer Experience, SEO, Securitate, Mobile, Social Media, Aspecte Juridice și, evident, pe Calitatea Serviciilor. Practic, toate acele criterii pe care un consumator online le ia în considerare – în mod inconștient – atunci când decide să cumpere de pe un site de ecommerce.

F64 s-a înscris în competiție în 2014 și a câștigat la categoria din care face parte – IT&C, Electronice si Electrocasnice, o categorie a greilor din ecommerce-ul românesc. După ce au implementat recomandările, au decis să se înscrie din nou. De ce? Pentru că au știut că mereu va fi loc de optimizări supliementare. Și cum altfel să fie, când în online lucrurile se schimbă atât de rapid încât ce a mers bine ieri, probabil că nu va mai merge și maine?

Așteptările ne-au fost depășite: am beneficiat de consultanță din partea unui juriu de specialitate, am primit recomandări care, după implementare, au fost validate de vizitatori și de rezultate.

Orice magazin online, indiferent de competițiile la care participă și premiile pe care le câștigă, are de mulțumit un juriu suprem: clienții săi.

Evaluarea juriului GpeC a adus echipei F64 o nouă provocare: decizia privind prioritățile la implementare din lista de recomandări primită de la juriu.

Trăgând linie, după două participări în competiția GpeC, echipa a învățat multe despre bunele practici utilizate in ecommerce, începând de la importanța afișării informațiilor relevante cât mai vizibil pentru client și până la măsuri de securitate a informațiilor.

În plus, competiția GpeC a fost un bun test pentru echipa sa de dezvoltare, o bună pregătire pentru Black Friday.

Și pentru că nimeni nu trăiește atât de mult încât să aiba timp să facă toate greșelile, e bine ca, atât în business cât și în viață să înveți și din experiența celorlalți:

Extrem de valoroase au fost cunoștințele acumulate din experiența altor participanți, ceea ce ne-a ajutat să evităm greșelile făcute de alții.

Anul 2016 marchează anivesarea de 15 ani a magazinului online f64.ro, o bună ocazie pentru lansarea unei noi platforme online, o versiune updatată și îmbunătățită.

Cu această nouă platformă, se vor înscrie, firește, și anul următor la competiția GPeC. 🙂

Nu trebuie să fii pasionat de fotografie, pasionat de online sau om de business, în general, ca să te lași inspirat de această poveste. Mesajul e simplu: mereu poți fi mai bun, mai ales dacă știi să îți urmezi adevărata pasiune.

Dacă ai sau te ocupi de un magazin online, ar fi bine să profiți de ocazia de a primi recomandări de la cei mai buni specialiști în domeniu. Aici poți afla mai multe despre avantajele participării. Mai ai doar 8 zile să te înscrii în competiția GpeC. Ai grijă, însă! Se pare că provoacă dependența! 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>