Originals, MyCloset, Il Passo, Ecco Shoes, Mobexpert Office, F64, Paravion, Noriel, Tripsta, Eximtur, FlorideLux si Floria sunt cateva dintre magazinele online care concureaza in acest an pentru distinctiile industriei, oferite la Gala Premiilor eCommerce (GPeC) 2014. Peste 100 de magazine s-au inscris in competitie si au inceput deja sa treaca prin prima etapa de jurizare. Ce urmeaza?
In total, 117 magazine online si-au manifestat interesul de a intra in concurs, dintre care 100 au indeplinit criteriile de preselectie si au fost acceptate in competitie. Ne bucuram sa vedem ca multi dintre advertiserii 2Parale se regasesc printre cei care concureaza in competitia din acest an. Mult succes tuturor!
Cele mai multe magazine acceptate in Competitia GPeC anul acesta fac parte din grupa “Experienced”, adica magazine cu o vechime considerabila in piata, respectiv magazine medii spre mari. Din numarul total de magazine inscrise la GPeC, 65 sunt “Experienced”, 23 sunt “Start-Up”(magazine cu o vechime mai mica de 1 an) si 9 sunt “Professional” (magazine cu vechime de peste 2 ani, relevante in piata – cu trafic considerabil).
“Ne bucuram ca brandurile cunoscute au incredere in noi si au ales sa participe la GPeC – cel mai important eveniment de comert electronic. Vreau sa subliniez o particularitate extrem de interesanta pentru anul acesta, respectiv faptul ca marile branduri din offline isi fac simtita tot mai mult prezenta in online – avem foarte multe magazine in competitie cunoscute publicului larg din centrele comerciale offline, lucru care ne bucura enorm pentru ca piata de comert electronic creste”,
Andrei Radu, CEO si fondator GPeC.
Lista magazinelor online inscrise in Competitia GPeC 2014 va fi publicata in curand pe gpec.ro.
In perioada 13 iunie – 4 iulie, magazinele participante la GPeC 2014 trec prin prima etapa de jurizare. Practic, fiecare magazin online este evaluat prin peste 90 de criterii care urmaresc aspectele esentiale ale oricarei afaceri online (de la criterii tehnice de tip SEO si Securitate, pana la Usability, Customer Experience si Aspecte Juridice).
In luna octombrie, magazinele vor fi reevaluate dupa aceleasi criterii “pentru a urmari evolutia lor in timp”, explica Andrei Radu.
Auditarea magazinelor este facuta de juriul GPeC, format din 18 specialisti in domeniu: Adrian Pintilie (UIS), Adrian Ichim (Advanced Ideas), Alexandru Lapusan (ZITEC), Alin Vlad (Heimdal Security), Bogdan Alecu (Independent Security Researcher), Bogdan Manolea (TRUSTED), Cosmin Daraban (Silkweb), Cosmin Nastasa (iLeo), Cristian Ignat (2Parale), Elisabeta Moraru (Google Romania), Ioana Barbu (Bitdefender), Marian Malahin (Agile Media), Marius Deak (Green Pixel), Radu Vilceanu (ContentSpeed), Radu Marcusu (SEO monitor), Razvan Acsente (Okazii), Robert Anghel (ING Bank), Valentin Radu (Marketizator).
Toate magazinele online inscrise in Competitia GPeC primesc rapoartele de jurizare pentru a vedea exact unde stau bine si unde mai au de lucru pentru a-si imbunatati afacerea. In plus, dupa prima etapa de jurizare, magazinele au ocazia sa se intalneasca fata in fata cu membrii juriului pentru a discuta asupra rapoartelor de evaluare. Intalnirile Consultative GPeC au loc in Bucuresti si sunt programate pentru zilele de 14 si 15 iulie 2014.
Servicii 2Parale dedicate magazinelor de la GPeC 2014
Dupa cum spuneam, toate magazinele care se inscriu in Competitia GPeC 2014 au din partea 2Parale un pachet de servicii special, in valoare de peste 500 de euro, fara TVA.
Ne-am bucura ca magazinele online sa profite de acest pachet de servicii special, unic pana acum pentru 2Parale, putem discuta mai multe pe adresa advertiseri (at) 2parale.ro.
0 Comments on “Ce magazine concureaza pentru premiile GPeC 2014”