Am inceput anul cu elan. In primele trei luni, afiliatii au generat advertiserilor din 2Parale vanzari de 5,2 milioane de lei (fara TVA), cu 75% mai mult fata de perioada similara din 2011. Au reusit astfel sa castige in total comisioane de 405.000 lei. In trei luni. Aproape cat s-a obtinut anul trecut in toata prima jumatate.

Martie a fost cea mai prolifica luna pentru afiliatii din 2Parale, care au totalizat castiguri de peste 145.000 de lei (fara TVA). Varful a fost un comision de 814 lei obtinut dintr-o singura vanzare pe segmentul IT&C. Categoriile Fashion si Lenjerie au reusit si ele sa aduca afiliatilor comisioane semnificative pentru o singura comanda.

Pe langa rezultatele propriu-zise ale advertiserilor si afiliatilor din retea, am adunat o serie de informatii legate de obiceiurile de cumparare prin 2Parale, pe care ne-ar placea sa le folositi pentru a va imbunatati performantele.

Fashion si IT&C continua sa fie cele mai atractive categorii de produse pentru cumparatorii online, in 2Parale. Cea mai semnificativa ascensiune o au insa produsele electronice si cartile, categorii care suscita din ce in ce mai mult interes in comertul online din Romania.

Romanii cheltuiesc mai mult online

O tendinta pe care am observat-o de anul trecut este cresterea sumei cheltuite la o singura tranzactie online. Proportia comenzilor care depasesc valoarea de 400 de lei a crescut cu 15% comparativ cu situatia de anul trecut. Pe de alta parte, s-a diminuat numarul tranzactiilor mai mici de 100 de lei (fara TVA), excluzandu-le pe cele efectuate pe site-urile de reduceri colective. Daca in primul trimestru din 2011 aproape doua treimi dintre comenzile online nu depaseau valoarea  de 100 de lei (fara TVA), anul acesta doar 47% dintre cumparaturi sunt mai mici de 100 de lei.

Valoarea medie a unei comenzi a crescut cu circa 15% fata de anul trecut, pana la 240 de lei (fara TVA), daca nu tinem cont de tranzactiile rulate pe site-urile de reduceri colective.

Cele mai mari cheltuieli online s-au realizat in luna martie, care a contabilizat vanzari de peste 1,8 milioane de lei (fara TVA) numai prin 2Parale. In aceasta luna, pentru segmentul IT&C, de exemplu, bugetul pentru o singura comanda a crescut la o medie de 710 lei.

Ca tendinta, in zilele de miercuri si joi se achizitioneaza cele mai multe produse online, cu mici variatii in functie de categoria articolelor. La Reduceri colective, de exemplu, in zilele de vineri se observa un varf. Daca anul trecut cel mai mare flux de cumparaturi se inregistra dupa orele pranzului, in cazul multora de la birou, acum se contureaza un nou varf al vanzarilor, dupa ora 22.00. Tot mai multi romani plaseaza comenzile noaptea, de acasa, dupa o informare prealabila in timpul zilei. Informatii utile pentru cei care folosesc ca modalitati de promovare AdWords si e-mail marketingul, de pilda.

Pentru a sustine cresterea pietei si obtinerea unor rezultate si mai bune in urmatoarele luni, in februarie am organizat a doua editie a ecomTIM, cea mai mare conferinta regionala de e-commerce. Ridicam stacheta si, pentru 5-6 iunie, va pregatim SEM Days – singura conferinta din Romania dedicata marketingului prin motoarele de cautare.  In plus, am adus specialistilor din Romania cursurile Market Motive, lider mondial in traininguri de marketing online si printre putinele de gen care permit obtinerea unei certificari recunoscute la nivel international. Nu va ramane decat sa profitati de aceste oportunitati de a invata mai multe despre marketingul online.

A fost un inceput de an intens si suntem convinsi ca va continua intr-un  ritm si mai accelerat. Vom avea grija sa fie asa :).

Spor la conversii!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>