UPDATE: Câștigă un bilet la Ecomteam. Spune-ne pe cine preferi, și îl premiem și pe el!
Persida Roata /Votarea s-a terminat duminică seara. Advertiserii cei mai votați de către afiliați au fost:
- Loc 1 (cazare 1 noapte la hotel Kronwell Brasov+ bilet acces full event) : Elefant.ro
- Loc 2: bilet acces full event: Cel.ro
- Loc 3: bilet acces full event : Vola.ro
Afiliatul care ne-a convins cu răspunsul său la întrebarea deschisă și care a câștigat și el un bilet acces full la Ecomteam este Bogdan Cojocaru.
Cei care nu au câștigat, încă pot profita de reducerea de preț și achiziționa bilet la prețul de 119 euro, folosind codul 2Paralespecial. Află mai multe aici.
Felicitări câștigătorilor și mulțumim tuturor pentru voturile acordate!
Știm că performanța înseamnă, fără doar și poate, măsurare de rezultate. Dar ea se poate traduce și prin experiența plăcută de a lucra cu oameni pasionați și dedicați activității lor.
Ne place să premiem afiliații cu cele mai bune rezultate, dar a venit vremea să răsplătim și advertiserii care sunt pe placul afiliaților noștri. Vrem să aflăm de la tine, afiliatule, care sunt advertiserii cu care ai lucrat sau lucrezi cel mai frumos și bine și noi îl vom premia cu bilete la unul din cele mai mari evenimente de Ecommerce din România – EcomTeam. Oferim un astfel de bilet ca premiu și pentru cel mai convingător afiliat.
Avem de dat 3 astfel de bilete și vrem să le oferim primilor 3 advertiseri care obțin cele mai multe voturi din partea afiliaților 2Parale. Pentru că am aflat deja de la tine ce anume te face să alegi sau să menții colaborarea cu un advertiser, am vrea ca acum să ne dai și niște nume.
Folosind 3 dintre criteriile avute de afiliați în vedere, te rugăm să nominalizezi un singur advertiser cu care lucrezi sau ai lucrat, care stă cel mai bine la acel capitol.
Tot ce trebuie să faci este să intri aici și să completezi cu răspunsurile tale
Fiecare nominalizare la oricare din criteriile acestea înseamnă un vot. Primii 3 advertiseri care vor obține cele mai multe voturi vor primi, în ordine, următoarele premii:
- Locul 1 – Bilet acces full la EcomTeam + cazare
- Locurile 2 și 3 – Bilet acces full la EcomTeam
Așteptăm nominalizările tale până pe 27 martie. Apoi vom anunța cei 3 advertiseri premiați.
Cel mai bun răspuns la ultima întrebare îi va aduce și unui afiliat ocazia de o plimbare plină de învățăminte la Brașov, pe 6-7 aprilie, la evenimentul EcomTeam. Vom căuta cu atenție cel mai complet și convingător răspuns.
Așadar, te invităm la vot!