Beni Burta aka kREME (Mentee): Am o colaborare productivă cu Mentorul meu, care ar putea continua și după finalul programului
admin /Te pregătești pentru un nou sezon în Business League? Și noi la fel! Până atunci, nu uita că te poți preînregistra ca Mentor aici, până pe 2 decembrie. O ocazie excelentă să ghidezi Marketeri în devenire și să fii plătit pentru asta.
Între timp, hai să vorbim despre acest prim sezon al programului de Mentorat. Următorul pe lista noastră de Mentees de succes este Beni Burta (aka kREME). Un jucător care a făcut progrese impresionante în ultimele runde din Business League și care are planuri ambițioase.
Mai mult, de Black Friday, Beni a fost Marketerul cu cea mai mare creștere față de 2023, în ceea ce privește numărul de vânzări. Asta spune multe despre programul de Mentorat, dar și despre ambiția și determinarea sa.
Hai să-l ascultăm. Adică să-l citim.
Primii pași în afiliere
Primul meu cont de afiliat a fost pe 2Parale, creat în jurul anului 2016, iar primul comision a venit de pe un site unde promovam cărți de dezvoltare personală prin Google Ads.
Despre Business League. Ce îți amintești din prima rundă?
Competitivitate. Am încercat să fiu perseverent și să folosesc bugetul cât mai eficient.
De ce ai ales programul de Mentorat și ce obiective ți-ai stabilit?
Am vrut să trec la nivelul următor și să-mi dezvolt abilitățile de marketing digital, în special să perfecționez utilizarea Google Ads. Principalul obiectiv a fost să învăț lucruri noi și utile care să mă ajute să cresc profesional. Și exact asta s-a întâmplat.
Mentorul tău
Mi-am ales mentorul pe baza experienței sale profesionale. Îl urmăream de ceva vreme și știam că este persoana potrivită de la care să învăț. În prezent, avem o colaborare eficientă și productivă, care cred că va continua și după încheierea programului de mentorat.
Cum ai evoluat ca jucător în Business League?
Cu siguranță am evoluat. Programul m-a ajutat să-mi concentrez mai bine cunoștințele și abilitățile pe lucruri productive și scalabile, evitând risipa de timp și resurse pe direcții mai puțin fructuoase.
Cum ai evalua beneficiile programului de Mentorat?
Beneficiile acestui program sunt, și continuă să fie, un win-win-win. Toate părțile implicate câștigă atâta timp cât fiecare își face treaba bine. Trebuie să ținem cont de faptul că „pe teren” e o muncă nesfârșită de aplicat și testat toate lucrurile pe care le știi și le înveți.
De ce crezi că unii ezită să intre în program?
Din punctul meu de vedere, ezitarea vine din faptul că nu suntem obișnuiți să plătim pentru cunoștințe valoroase. La urma urmei, chiar și în Google Ads, plătim pentru informație, dar dacă acea informație este procesată corect, ne ajută să facem bani, nu-i așa?
Un sfat pentru cineva care abia începe în Business League
Trebuie să fie pregătit să testeze și să învețe, pentru ca apoi să poată avea o viziune clară asupra strategiei pe care dorește să o urmeze.
Nu trebuie să se teamă să învețe lucruri noi, pentru că lumea online este extrem de competitivă și trebuie să fii mereu la curent.
Cel mai important, să nu renunțe când apar schimbări sau provocări neașteptate.
Care sunt obiectivele tale pentru sezonul următor?
Îmi propun să scalez proiectele și să le duc la următorul nivel. De asemenea, vreau să aloc bugetul cât mai eficient între diverse strategii de vânzări.
Un nou sezon va începe în curând în Business League, pe 2 decembrie. Mentorii și Mentees vor putea atunci să-și formeze echipe. Te poți preînregistra ca Mentor aici.