Anul 2021 a venit cu schimbări și noi oportunități de dezvoltare pentru companie, dintre care amintim: listarea pe Bursa de Valori București și o operațiune de majorare de capital derulată cu succes, organizarea companiei în 2 Business Units, dar și numeroase campanii de afiliere și parteneriate noi. 

În 2021, 2Performant a intermediat 21.300 de relații de business productive între 800 de magazine online din 30 de industrii și 7.900 de afiliați. Relațiile productive înseamnă că traficul trimis de un afiliat s-a materializat într-un client care a plasat o comandă unui magazin online.

La începutul lunii noiembrie am depășit pragul de 1 milion de vânzări generate în 2021, atât cât au fost realizate pe tot parcursul anului anterior, astfel că până la finalul anului curent estimările arată că vom depăși 1,3 milioane de vânzări. Rezultatul este unul spectaculos în contextul în care, în mod tradițional, luna noiembrie este cea cu cele mai multe vânzări din an datorită evenimentului Black Friday. 

Primele 11 luni ale acestui an au însemnat:

  • 61,2 milioane de click-uri, adică peste 5,5 milioane pe lună, ceea ce se traduce prin trafic de calitate trimis către magazinele online;
  • Un indice de vânzări de aproape 16 euro. Cu alte cuvinte, în medie, în 2021, un magazin care a investit un 1 euro în afiliere în cadrul rețelei 2Performant, a încasat aproape 16 euro;
  • Rata de conversie medie de 2,2%;
  • Valoare medie a coșului de cumpărături de 52,92 euro per coș, într-un magazin online, în creștere cu 6,4% față de aceeași perioadă a anului trecut;
  • Categoriile de produse cu cel mai mare număr de vânzări: Fashion cu peste 318.000 vânzări, Books Movies & Music cu peste 284.000 de vânzări, Beauty cu peste 125.000 de vânzări, Pharma cu peste 123.000 de vânzări, Electronics IT & C cu peste 71.000 de vânzări.

Gamificarea în afiliere și 2 competiții importante în 2021

2Performant a propus anul acesta în premieră pentru România conceptul de gamificare profesională în marketing. Compania a organizat competiții motivante, bazate pe transparență totală și clasamente publice urmărind criterii specifice afilierii, precum rata de conversie, valoarea vânzărilor generate sau volumul de trafic trimis. 

Cel mai recent exemplu este Open World, în care 65 de afiliați de top au devenit concurenți într-o cursă cu etape, provocări și rezultate cât se poate de concrete. Open World reprezintă o competiție cu o miză de business serioasă, în care după 11 săptămâni au fost generate vânzări de 11,6 milioane de euro pentru magazine online din 2Performant și comisioane de 735.000 euro pentru afiliați. 

Tot pe ideea de competiție, performanță și recunoaștere a meritelor s-a bazat și Liga Națională de Marketing, organizată la începutul anului, devenind prima competiție din România dedicată marketingului pe echipe. Specialiștii în digital au format echipe cu magazinele online, iar timp de 4 săptămâni, 12 echipe au concurat și au generat peste 9.000 de vânzări în valoare de peste 350.000 de euro. 

Black Friday extins și vânzări de peste 6,9 milioane euro în 2 săptămâni

Black Friday 2021 la 2Performant a adus cifre semnificative: în perioada 1-14 noiembrie, 462 de magazine online care activează în 25 de industrii diferite și care au lansat campanii de reduceri au realizat prin intermediul platformei 2Performant.com 115.000 vânzări, în valoare de 6.929.804 euro + TVA, cu 47,8% mai mari decât anul trecut. Iar 1.282 afiliați au generat pentru ei comisioane în valoare de 418.500 euro + TVA, în creștere cu 37,5% față de anul trecut.

Peste 5,3 milioane de lei în majorarea de capital pe BVB 

După listarea tehnică pe piața AeRO a Bursei de Valori București din 9 decembrie 2020, 2Performant a devenit prima companie de tehnologie de pe piața de capital românească cu focus 100% pe dezvoltarea produsului propriu. În 2021, compania a derulat o operațiune de majorare de capital social cu aport în numerar și a obținut investiții de peste 5,3 milioane de lei pentru finanțarea principalelor direcții de creștere a companiei. După încheierea acestei operațiuni, compania a realizat o majorare de capital pentru acordarea de 4 acțiuni gratuite la 1 deținută. În octombrie 2021, 2Performant intră în componența indicelui BET AeRO lansat de BVB, cu o pondere de 2,47%. 

Organizarea companiei în 2 Business Units

În 2021 anunțam organizarea companiei în 2 Business Units: 2Performant România și Bulgaria, care vizează operațiunile pentru piețele validate pe care compania este deja activă, cu o poziție puternică, și 2Performant Growth Unit, care testează și validează piețe și abordări noi în business, atât pe piețele externe, cât și în țară. Această mișcare de business face parte din planurile 2Performant de consolidare pe piața locală, dar și de extindere în regiune și captare a noilor oportunități de business. 

Totodată, am lansat anul acesta un Departament dedicat de Business Support, o investiție pentru a crește capacitatea de a oferi suport tehnic și de business pentru absolut toți utilizatorii platformei.

Internaționalizare prin tehnologie 

În 2021, am încheiat un parteneriat cu Admitad, o rețea de afiliere prezentă pe piețele din Europa, Asia și America de Sud, și am lansat în platforma de marketing afiliat, în premieră pentru țara noastră, AliExpress, unul dintre cele mai mari marketplace-uri online din lume. Astfel de integrări cu alte rețele care au în portofoliul lor clienți mari și foarte mari, dintr-o mulțime de piețe, reprezintă o strategie eficientă pentru extinderea unei companii de tehnologie, așa cum este 2Performant, care în acest fel poate deveni un jucător internațional în afiliere. În 2021, 35 de noi programe de afiliere au fost lansate în 2Performant.com, printre care: AliExpress, Zaful, Hawes & Curtis UK sau Lacoste Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia. 

Upgrade tehnic de platformă pentru atribuirea conversiilor

Tot în 2021 am lansat Big Bear, un upgrade major de platformă dezvoltat de echipa internă de developeri a companiei, care va permite atribuirea conversiilor în regim first party cookie. Primele rezultate ale testelor cu o serie de magazine din platformă au validat produsul, care a generat rezultate bune pe toate browserele, iar în prezent Big Bear se află în teste cu 12 dintre cei mai mari advertiseri, printre care Cărturești, Elefant, Vivre, iHunt și cu câteva sute de afiliați. 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>