Ziua de 1 aprilie 2024 intră în istoria 2Performant. E o bornă spre care priveam de foarte mult timp, dar pentru care (spoiler!) n-am stat doar să privim, ci mai ales am muncit.
Lansăm BusinessLeague.com. După OpenWorld și aproape trei sezoane full de Business League, în care am validat ideea că cei mai buni merită cel mai mult, iată-ne în sfârșit aici.
Ce este BusinessLeague.com? Este prima și singura competiție globală de e-commerce din lume. Un loc în care concurența e sănătoasă și cinstită, iar rezultate se văd clar și imediat, sub forma vânzărilor. Un loc în care sunt promovați cei mai buni marketeri de online de pe Pământ. Din Vitan până-n Miami și de la Constanța până-n cartierele frumoase din San Marino.
Business League se sprijină pe 4 piloni, pe care îi povestim cu aplomb și optimism, de fiecare dată când avem ocazia. Azi e una dintre acele ocazii:
1. Performanță. O avem în sânge și în nume. Nimic nu împinge lucrurile spre înainte cum o face Marea Performanță. Indiferent dacă vorbim de marketing, sport, cercetare sau administrație publică.
2. Transparență. Piața de marketing afiliat e una de peste 17 miliarde de dolari, worldwide. Sună frumos, dar cifrele cu adevărat importante pentru un marketer sunt cele care-l privesc direct. Care-l inspiră să fie mai bun, mai atent, mai dispus să încerce lucruri noi. Iar experiența ultimilor ani ne-a demonstrat că într-o competiție, cifrele concurenților trebuie să fie vizibile.
3. Internaționalism. Talent există și în România, și în Bulgaria. Și în America. BusinessLeague.com e un loc în care se va duela talent cu talent. Muncă vs. muncă, în toate limbile planetei.
4. Gamification. Facem gamificare din 2012, iar termenul a evoluat de la an la an. Și noi la fel, odată cu el. În 2024, conceptul de gamificare lucrează în favoarea userului, oferă simplitate, intuitivitate și apetit pentru competiție.
Dacă ar fi să redăm în doar câteva cuvinte scopul Business League acela ar fi următorul: vrem să vedem care sunt cei mai buni marketeri. Nu din țară sau regiune, ci din lume. Orice competiție are vârfuri, iar acele vârfuri se ascut în compania celor ca ei. În compania celor mai buni. Un cerc virtuos din care câștigă toată piața de e-commerce.
Iar pe cei mai buni îi vom scoate în față, vom pune luminile pe ei și îi vom premia așa cum merită. La rândul lor, îi vor inspira pe cei ambițioși, care vor să ajungă sus.
Este doar începutul. Piața de comerț electronic este una globală, iar marketerii afiliați aveau nevoie de o platformă globală.
BusinessLeague.com este acea platformă.