Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să conduci propria afacere, să fii propriul tău șef și să lucrezi chiar de la tine de acasă?
Acum ceva timp în urmă, așa ceva era greu de imaginat pentru mulți. O grămadă de resurse și de eforturi erau necesare numai pentru a porni o afacere mică. Din fericire, lucrurile s-au schimbat. Acum, singurele lucruri de care ai nevoie pentru a fi propriul tău șef sunt un computer, o conexiune bună la internet și o multitudine de idei. Iar cel mai bun lucru dintre toate este acela că biroul îl poți avea oriunde, chiar și în propria casa.
Am alcătuit o listă scurtă care cuprinde beneficiile cele mai importante ale lucrului de acasă și ale organizării propriei afaceri. Poate că nu toate punctele din listă se aplică în întregime tuturor, dar unul, cel puțin, ți se potrivește!
1) Mai mult timp petrecut cu familia
De câte ori nu ai fost solicitat de către șeful tău să lucrezi peste program? De câte ori ai ajuns acasă doar ca să constați că membrii familiei tale deja au adormit? Fiind propriul tău șef, lucrând de acasă, îți poți organiza timpul cum dorești, astfel încât să poți petrece mai mult timp cu familia ta. Iar asta înseamnă enorm, mai ales pentru copiii tăi.
2) Mai puțin stres și mai puțină distragere a atenției
Poate că distragerea atenției este un punct discutabil, dacă nu îți impui un program strict chiar și acasă, dar nimic nu se compară cu confortul casei tale transformate în birou și pe care ți-ai amenajat-o după gusturile și nevoile tale. Acasă îți poți bea cafeaua din cana ta preferată și poți asculta muzica ce îți place cel mai mult, fără să deranjezi pe nimeni.
3) Timp și resurse salvate, evitând deplasarea prin oraș în orele de trafic maxim
Mulți nu sunt atât de norocoși să lucreze într-un loc aflat doar la 5-10 minute de mers pe jos de casă. Timpul petrecut pe drum spre și de la serviciu înseamnă un timp foarte prețios. Să spunem că serviciul tău se află la 45 de minute departe de casă (cu mijloacele de transport). Asta înseamnă o oră și jumătate petrecută în trafic pentru a te duce și a te întoarce de la muncă. După câteva calcule, dacă ai lucra 11 luni pe an de acasă, nemaifiind nevoit să pierzi acest timp până la serviciu, ai putea salva 330 ore, adică 14 zile! A lucra de acasă îți oferă cele 14 zile pe care altfel le petreci în trafic, și nu acolo unde ți-ai dori.
4) Îți poți face singur programul
În zilele noastre, multe joburi pot fi realizate de la distanță, de acasă, în special marketing-ul afilat. Asta înseamna că atâta timp cât îți respecți deadline-urile, poți lucra când vrei tu, inclusiv noaptea. Nu uita ca, din când în când, să iei și o pauza de la muncă. Insă, partea cea mai bună este că aceste pauze le poți petrece cum vrei tu. De exemplu: poți cânta la setul tău de tobe fără să atragi privirile nervoase ale colegilor dintr-un birou obișnuit.
5) Poți învăța mai mult și poți fi mult mai independent
Pentru că la tine acasă nu vei avea la dispoziție o întreagă echipă tehnică care să te ajute cu diverse probleme, va trebui să apelezi la bunul “prieten” Google. Acest proces de căutare a soluțiilor te va ajuta să devii mai proactiv pentru că, în majoritatea cazurilor, va trebui să rezolvi diversele probleme apărute de unul singur.În plus, felul în care scrii se va îmbunătăți. Vei învăța să scrii mai clar și mai concis pentru că principala ta metodă de comunicare va fi cu ajutorul e-mailurilor. Pentru o comunicare cât mai eficientă, este important ca mesajul transmis de către tine să fie cât mai concis și cât mai clar.
Gestionarea unei afaceri nu este întotdeauna ușoară, dar îți poate aduce și multe satisfacții. Acea senzatie atunci când reușești să termini ce ți-ai propus, atunci când ideea ta, creația ta a devenit realitate, este greu de egalat.
În final, tot ceea ce contează este să iubești ceea ce faci și, de ce nu, să te simti și confortabil. Alegerea locului în care să muncesti și crearea unui program dupa bunul plac, te pot ajuta să obții asta.
2Performant îți oferă posibilitatea de a lucra de acasă prin intermediul afilierii. Creează-ți și tu un cont AICI.
Dacă ești deja afiliat, intră în contul tău pentru a continua realizarea conversiilor.