plati saptamanale 2Parale

În urmă cu 2 ani anunțam trecerea la plata săptămânală a afiliaților, masură ce ajută afiliații să își reinvestească parte din câștig pentru sporirea conversiilor următoare.

Începând cu luna aceasta, cererile de plată valide transmise până în ziua de luni, ora 23:59, vor fi acceptate în ziua de marți, în urma verificării suplimentare în vederea prevenirii fraudei.

Imediat ce solicitarea este validată de 2Parale, plata comisioanelor afiliaților va fi efectuată în următoarele 3 zile lucrătoare.

Dupa lansarea modulului de plati pentru afiliati, regandit pentru a usura si eficientiza intreg procesul de plata, facem un nou pas in aceasta directie: afiliatii isi pot incasa saptamanal banii din comisioanele generate prin 2Parale. Un pas important care sustine evolutia industriei de marketing afiliat din Romania.

La inceputul acestei luni am depasit pragul de 7 milioane de lei, comisioane pentru afiliatii 2Parale, sunt afiliati care investesc un procent consistent din castigurile obtinute pentru a spori conversiile viitoare, avem parteneri care se dedica exclusiv afilierii ca sursa de castig, branduri mari care lanseaza programe de afiliere – o imagine care spune multe despre profesionalizarea marketingului afiliat din Romania.

Pentru a sustine aceasta dezvoltare, trecem la plata saptamanala a comisioanelor generate prin 2Parale, un proces important pentru intreaga retea, ne-am bucura sa avem sprijinul tuturor in acest pas. Noul sistem de plata va fi valabil din luna mai 2014.

Afiliati – Cum procedezi pentru a incasa saptamanal banii

Daca pana acum intrau in procesul de plata lunar toate solicitarile valide trimise pana in data de 14 a lunii, acum vom avea in vedere solicitarile valide trimise pana in ziua de luni, ora 23:59.

Mai exact, vom plati afiliatii care indeplinesc simultan urmatoarele criterii:

– fac o solicitare valida de plata pana luni, ora 23:59. – totalul comisioanelor platite din contul afiliatului depaseste 100 lei (fara TVA), – cererea de plata este completa si corecta. Punctual, vor fi luate in calcul solicitarile cu anexa semnata, completa si corecta trimise de afiliatii persoane fizice, respectiv cererile cu factura si anexe corecte, semnate si stampilate in cazul persoanelor juridice.

Pentru afiliatii care nu au profil de plata este nevoie de crearea si activarea lui. Pentru a vedea pas cu pas cum poate fi creat un profil de plata, puteti urmari si recomandarile noastre.

Imediat ce solicitarea este validata de 2Parale, plata comisioanelor afiliatilor va fi efectuata in urmatoarele 3 zile lucratoare.

Daca solicitarea de plata nu este valida, ea poate fi actualizata si transferul de bani se face in saptamana urmatoare, daca indeplineste toate conditiile de mai sus.

Ca si pana acum, afiliatii nu au nicio obligatie de a isi solicita banii saptamanal sau lunar, este decizia lor cand doresc sa incaseze banii, acestia nu sunt purtatori de dobanzi sau alte taxe suplimentare.

Pentru ca avem afiliati care castiga dintr-un singur comision mai mult decat valoarea salariului mediu pe economie, exemplul comisionului de 2.017 lei castigat de Adrian, vom avea si afiliati care vor incasa saptamanal bani din afiliere, in timp ce salariul ajunge o data sau de 2 ori pe luna :P.

Advertiseri – Ce inseamna plata saptamanala

Dupa cum ziceam, sunt afiliati care investesc din ce in ce mai mult din profit pentru optimizarea rezultatelor. De exemplu, pentru afiliatii care folosesc AdWords si Facebook Ads, plata saptamanala a comisioanelor le va permite o mai buna gestionare a campaniilor si cresterea conversiilor, in folosul tuturor. Advertiserii vor putea astfel obtine mai multe conversii prin campaniile lor.

Pentru ca afilierea functioneaza ca un parteneriat dintre reteaua 2Parale, afiliati si advertiseri, vor fi avantajati cei care trateaza cu maxima seriozitate aceasta colaborare. Experienta de pana acum ne-a aratat ca advertiserii care isi respecta obligatiile si achita la timp comisioanele pentru rezultatele aduse de afiliati au de castigat din acest parteneriat. Este valabila si reciproca pentru advertiserii care nu acorda respect fata de munca depusa de afiliati si 2Parale.

Prin urmare, procesarea rapida a comisioanelor si plata la timp a facturilor sunt criterii care vor conta si mai mult in atragerea afiliatilor intr-o campanie.

Subliniem ca sistemul de plata saptamanal este valabil incepand cu luna mai 2014. Pana atunci va puteti pregati corespunzator. Pentru intrebari si feedback, asteptam mail-urile voastre pe adresa suport (at) 2parale.ro.

Spor la conversii tuturor!

  1. Asta este o veste foarte buna!

    Intr-adevar, multi dintre noi, afiliatii, investim si financiar in promovarea advertiserilor. Lucru pe care unii advertiseri il desconsidera. Prin urmare, eu personal am decis sa nu mai promovez DELOC acei advertiseri care sunt nesimtiti si nu isi achita facturile catre 2parale (Vezi Homecomb!).

    Odata pentru ca din cauza lor pierd si eu bani sau incasez cu intarziere si, a doua oara, pentru ca din cauza nesimtirii lor trebuie sa lucrez in plus sa scot produsele care acum, desigur, duc catre o pagina moarta (clientul vrea produsul, nu o pagina cu campanii „similare”).

    Asadar, recomand TUTUROR afiliatilor sa nu ii mai promoveze DELOC pe acei advertiseri care nu isi achit facturile catre 2parale. Sigur, inteleg (desi cu greu) intarzierile de cateva zile, dar intarzierile mai mari de atat sau fuga la alta platforma mi se pare un act mizerabil iar eu refuz sa ii mai promovez!

    Imi permit sa recomand si 2parale sa nu ii mai primeasca inapoi pe cei care nu isi achita facturile si sunt dati afara din sistem. Daca nu au bani, sa nu se inhame la asa ceva. Daca sunt nesimtiti, sa nu se inhame la asa ceva.

    Revenind la postarea voastra, GREAT JOB! 😉

  2. @Iosif
    Multumim :).
    Inteleg ce spui, probabil ca acest update va sustine autoreglarea naturala a ecosistemului. Sunt multi advertiseri cu care avem colaborari de lunga durata, altii inteleg pe parcurs anumite proceduri si se adapteaza, nu vorbim de rea-vointa in cazul lor, lucrurile evolueaza.

    Legat de relansarea unor campanii, avem afiliati care ne spun insistent sa nu oprim anumite campanii care le aduc conversii – vor plati ei, avem si afiliati care ne intreaba de reinceperea altor campanii, dificil sa facem sa fie bine pentru toti :). Mai avem in plan cateva update-uri si abordari, invatam din fiecare experienta si colaborare cate ceva.

    @serban cristian
    Multumim, pe utilitatea lor am mers si noi.

    @dan
    Taxele se calculeaza ca si pana acum, raportate la suma lunara, nu se schimba nimic la acest capitol. Cel putin din legislatia de acum, vedem daca apar modificari.

  3. Waw, felicitari 2 Parale pentru noua alternativa de plata. 2 Parale ne surprinde frumos din ce in ce mai mult. 🙂

    @Iosif: Ai perfecta dreptate si sa stii ca eu am fost rezervat cand au revenit in sistem si au oferit 2 RON /lead, stiam ca vor claca si vor fi rejectati din 2 Parale din nou. M-am uitat pe Real time si timp de 10 minute curgeau comisioanele numai din Home Deco 2 RON. N-am inteles niciodata aceasta strategie a magazinelor online cu leadurile si as recomanda 2 Parale sa forteze magazinele online sa renunte la acest sistem pentru a nu se ajunge in situatia de incapacitate de plata. Sau daca unele magazine chiar vor sa ofere comisioane /lead, sa faca precum Ama Fashion anul trecut, sa aloce un buget exact.

  4. Waw, felicitari 2 Parale pentru noua alternativa de plata. 2 Parale ne surprinde frumos din ce in ce mai mult. 🙂

    @Iosif: Ai perfecta dreptate si sa stii ca eu am fost rezervat cand au revenit in sistem si au oferit 2 RON /lead, stiam ca vor claca si vor fi rejectati din 2 Parale din nou. M-am uitat pe Real time si timp de 10 minute curgeau comisioanele numai din Home Deco 2 RON. N-am inteles niciodata aceasta strategie a magazinelor online cu leadurile si as recomanda 2 Parale sa forteze magazinele online sa renunte la acest sistem pentru a nu se ajunge in situatia de incapacitate de plata. Sau daca unele magazine chiar vor sa ofere comisioane /lead, sa faca precum Ama Fashion anul trecut, sa aloce un buget exact.

  5. @Roxana Ivan: Okay, poate nu e rea vointa, dar ce e? Am un interes onest in a afla adevarul.

    @Petrisor: Cu leadurile isi aduna oameni pe care ii pot contacta apoi direct, prin newsletter. Pentru cei de la Homeycomb de exemplu, perioada asta e benefica! Oamenii pe care i-am trimis eu la ei, acum fac comezi pentru care Homeycomb nu imi ofera comision pentru ca, desigur, comenzile nu se inregistreaza in acest moment…
    Apoi, ei revin spunand ca… vor face tot posibilul sa nu se mai intample.. Dar.. atata timp cat sunt afiliati care se lasa pacaliti… se va intampla si cu ei si cu altii.. Gandirea de genul „mai bine sa ne plateasca mai tarziu decat niciodata” nu face decat sa traga nisa in jos. Nu e o gandire de tipul business. Gandirea de genul „la timp, ori niciodata” mi se pare mult mai avantajoasa. Asa aratam ca ne respectam si noi pe noi insine iar, ca si consecinta, veti vedea ca si ei ne vor respecta mai mult.

    Raman la ideea ca nu se merita sa colaboram cu firme care nu ne respecta (si care prin asta arata ca nu se respecta nici pe ei insisi). Pe facebook-ul Homeycomb curg feedbackurile negative de la clienti. Eu insumi am plasat la ei o comanda la care o parte dintre produse au ajuns cu intarziere iar altele nu au mai ajuns deloc.. Nu s-au sinchisit sa sune sa anunte.. a trebuit sa ii contactez eu. In fine.. asta e alta poveste..

  6. @Roxana Ivan: Okay, poate nu e rea vointa, dar ce e? Am un interes onest in a afla adevarul.

  7. Salutare pentru toti,

    apreciez comentariul tau Iosif. Eu am reclamat cu mult timp in urma legat de cei de la Homeycomb sau altii, dar a fost din pacate degeaba. Si acum am comisioane neplatite inca din iulie anul trecut…nu de la ei, dar ceva asemanator. Eu am subliniat odata intr-un mail si acum repet: metoda de afisare a advertiserilor dupa cele mai multe comisioane aprobate este ceva care te induce in eroare !!! Ar trebui sa fie clasamentul dupa cele mai multe comisioane platite, astfel pe primele pagini cand cautam printre advertiseri apar cei seriosi si nu tre sa ne pierdem timpul cu verificarea cand a fost platita ultimul comision de fiacare advertiser in parte, lucru ce nu este relevent deloc si nu este in avantajul afiliatilor pe termen scurt, iar pe termen lung nu este in avantajul nimanui…

  8. Salutare pentru toti,

  9. Din cauza acestui sistem se intampla cazuri cum am patit si eu: dedic o gramada de timp pt crearea unui site populez cu produse cu linkul catre Clickshop, care era atunci pe locul 2 in top dupa comisioane aprobate si dupa cateva zile SURPRIZA. Clickshop nu mai face parte din sistem, acum repede sa schimb totul sau sa sterg munca anterioare pentru ca vizitatorii care dau click si nu ajung unde isi doreau isi pierd increderea si nu mai vin site-ul tau a 2-a oara…

  10. Din cauza acestui sistem se intampla cazuri cum am patit si eu: dedic o gramada de timp pt crearea unui site populez cu produse cu linkul catre Clickshop, care era atunci pe locul 2 in top dupa comisioane aprobate si dupa cateva zile SURPRIZA. Clickshop nu mai face parte din sistem, acum repede sa schimb totul sau sa sterg munca anterioare pentru ca vizitatorii care dau click si nu ajung unde isi doreau isi pierd increderea si nu mai vin site-ul tau a 2-a oara…

  11. @Petrisor, Roland, Farcas Gelu Danut
    Multumim, speram sa fie de ajutor.

    @Iosif
    Sunt advertiseri unde vorbim de neintelegere completa a sistemului, poate nepricepere la inceput, dar s-au rezolvat dupa ce am discutat. Au fost inclusiv situatii in care a fost nevoie de adaptarea proceselor lor de plata la sistemul de facturare din 2Parale. Daca s-a inteles ca ma refeream punctual la Homeycomb, raspunsul e nu, din pacate.

    @Barna
    Am inteles si retinut ce spui. Parerile afiliatilor sunt impartite, dupa cum ziceam si mai sus, unii zic ca e mai bine intr-un fel, altii in altul. Lucram acum la noi proceduri, inclusiv pentru a comunica mai mult si mai bine cu advertiserii aflati la inceput, pentru a intelege mai bine sistemul si evita situatii care nu avantajeaza pe nimeni.

  12. @Petrisor, Roland, Farcas Gelu Danut

  13. Felicitari pentru aceasta schimbare , nu ajuta foarte mult pentru ca oricum nu prea mai ai ce sa scotii pentru ca Advertiserii oricum o sa plateasca o data pe luna.
    O sa ma bucur mai mult cand o sa spuneti ca eu imi iau banii chiar daca nu plateste magazinul pentru ca eu nu am nici o treaba cu Advertiserii, eu de la 2parale imi iau banii. Daca la altii se poate nu inteleg de ce nu se face un update si la contractele (invechite) de la 2parale. Nu este normal ca eu sa astept ca 2P sa-i dea in judecata si pe urma sa-mi iau sau nu banii. Strict la HomeyComb greseala este de la 2parale, in Aprilie mai aveam de luat banii din Februarie, de ce naiba i-ati mai lasat si in Martie sa promita sume exagerat de mari cand ei inca nu aveau platite facturile? De ce nu se cere o garantie mai mare si daca au vanzari foarte mari sa platesca de 2x pe luna, asa nu s-ar mai ajunge la aceste probleme.

    Pana la urma sunt sigur ca o sa se treaca la sistemul acesta si o sa renunte si la pachetele 99 si ce mai este (este aiurea sa tot cercesc sa ma accepte la unele campanii, sau sa-mi zica ca site-ul meu nu este ok pentru ei ), depinde cat de repede o sa se faca schimbarile pentru 2parale are numai de pierdut

  14. Felicitari pentru aceasta schimbare , nu ajuta foarte mult pentru ca oricum nu prea mai ai ce sa scotii pentru ca Advertiserii oricum o sa plateasca o data pe luna.
    O sa ma bucur mai mult cand o sa spuneti ca eu imi iau banii chiar daca nu plateste magazinul pentru ca eu nu am nici o treaba cu Advertiserii, eu de la 2parale imi iau banii. Daca la altii se poate nu inteleg de ce nu se face un update si la contractele (invechite) de la 2parale. Nu este normal ca eu sa astept ca 2P sa-i dea in judecata si pe urma sa-mi iau sau nu banii. Strict la HomeyComb greseala este de la 2parale, in Aprilie mai aveam de luat banii din Februarie, de ce naiba i-ati mai lasat si in Martie sa promita sume exagerat de mari cand ei inca nu aveau platite facturile? De ce nu se cere o garantie mai mare si daca au vanzari foarte mari sa platesca de 2x pe luna, asa nu s-ar mai ajunge la aceste probleme.

    Pana la urma sunt sigur ca o sa se treaca la sistemul acesta si o sa renunte si la pachetele 99 si ce mai este (este aiurea sa tot cercesc sa ma accepte la unele campanii, sau sa-mi zica ca site-ul meu nu este ok pentru ei ), depinde cat de repede o sa se faca schimbarile pentru 2parale are numai de pierdut

  15. In sfarsit! o veste buna pe acest segment din partea 2parale. Daca pana acum era ceva ce nu imi placea aici era sistemul de plata si durata, sa sperem ca si aprobarea comisioanelor oferite advertiseri va fi una mai prompta! ca sa simtim cu adevarat aceasta modificare.

  16. In sfarsit! o veste buna pe acest segment din partea 2parale. Daca pana acum era ceva ce nu imi placea aici era sistemul de plata si durata, sa sperem ca si aprobarea comisioanelor oferite advertiseri va fi una mai prompta! ca sa simtim cu adevarat aceasta modificare.

  17. Ar fi bine daca in viitor plata se va face automat fara sa mai semnam vreo anexa si sa o scanam. Este posibil asa ceva? Cred ca ar fi mult mai comod pt afiliati pentru ca nu mai trebuie sa ai imprimanta si scanner langa tine. Daca esti plecat in vacanta undeva si nu ai acces la vreun birou etc ar ajuta enorm o asa masura. Cel mai bine ar fi sa se faca plata automat daca s-a depasit pragul de 100 lei, iar in cont sa putem alege daca sa se faca saptamanal, o data la 2 sapt sau o data pe luna.

  18. Ar fi bine daca in viitor plata se va face automat fara sa mai semnam vreo anexa si sa o scanam. Este posibil asa ceva? Cred ca ar fi mult mai comod pt afiliati pentru ca nu mai trebuie sa ai imprimanta si scanner langa tine. Daca esti plecat in vacanta undeva si nu ai acces la vreun birou etc ar ajuta enorm o asa masura. Cel mai bine ar fi sa se faca plata automat daca s-a depasit pragul de 100 lei, iar in cont sa putem alege daca sa se faca saptamanal, o data la 2 sapt sau o data pe luna.

  19. @Sorin
    Noi speram sa ajute afiliatii si sa stimuleze si advertiserii.

    Ca model si proces, afilierea exista deja de cc. 18 ani, nu a fost inventata de romani. Ce putem noi face e sa imbunatatim si adaptam acest proces pentru rezultate mai bune, avand insa la baza principiile care l-au ajutat sa creasca si ideea de business. In momentul in care nu vorbim de un business (care are nevoie de capital pentru a creste – la nivel de servicii, venituri, piata etc.), discutia intra intr-o zona in care nu vrem sa ne aflam.

    Rolul unei retele e sa intermedieze relatia dintre afiliati si advertiseri si sa dezvolte ecosistemul care sa permite relatiei sa creasca, avand la baza performanta.

    Nu este o analogie perfect compatibila, dar un administrator de bloc nu plateste intretinerea de la el urmand sa recupereze ulterior banii de la locatari. Nici nu vreau sa imi imaginez ce ar iesi :).

    Am ajuns la aceasta valoare a garantiei dupa multe experiente, este un punct care aduce multa retinere din partea advertiserilor, avem cateva planuri in directia aceasta.

    Am inteles ideea ta, lucram in continuare la procesul de educare si intelegere a sistemului, inclusiv de catre advertiseri.

    @Dumitrescu Razvan, Cristi, leader, Jipa
    Multumim. Intr-adevar, e nevoie si suportul advertiserilor, vedem exemple bune si evolutie la acest capitol. Mai este insa de lucru.

    @Dan, Iosif
    Acolo tindem, spre simplificarea procesului (dupa lansarea noului modul de plata, platile saptamanale etc.). Deocamdata insa, din punct de vedere legal, orice plata trebuie justificata, mai ales ca transferam lunar taxe catre stat pentru acesti bani. Si statul vrea sa se asigure ca platim cat trebuie. Nu intram intr-un subiect alunecos :), am cautat mereu solutii mai simple si legale in acelasi timp, mai cautam.

  20. @Sorin

  21. Pe mine m-a ajutat, plata s-a facut foarte repede: luni am trimis anexa si factura iar miercuri (deci in doar 2 zile) aveam banutii in cont. Multumesc 2Parale!

  22. Pe mine m-a ajutat, plata s-a facut foarte repede: luni am trimis anexa si factura iar miercuri (deci in doar 2 zile) aveam banutii in cont. Multumesc 2Parale!

  23. Pacat ca contractul nu se poate semna digital. Treaba asta cu printatul, scanatul nu se pupa prea bine cu online-ul. Din cate stiu se poate semna contracte la distanta prin telefon, email…

  24. Pacat ca contractul nu se poate semna digital. Treaba asta cu printatul, scanatul nu se pupa prea bine cu online-ul. Din cate stiu se poate semna contracte la distanta prin telefon, email…

  25. @Catalin
    Suna bine :), multumim si noi si cat mai multe solicitari de plata.

    @Alin
    Dupa cum ziceam, tindem spre simplificarea procesului. Am discutat cu multi specialisti in fiscalitate si aceasta e deocamdata solutia legala pe care o putem aplica. Este vorba de 1 contract, semnat 1 data, efortul este redus. Si da, ne-am dori sa putem face totul online :), sigur vor aparea solutii.

  26. @Catalin

  27. Am observat mentiunea

    „cererea de plata este completa si corecta”.

    De unde se descarca acest formular tip? Mentionez ca sunt la prima plata si nu am reusit sa identific acest document. Profilul de plata tocmai l-am finalizat cu urcarea pe e-mail a contractului de comision si a anexei.

    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

  28. Am observat mentiunea

  29. Buna @Claudia,

    Felicitari pentru acest pas :). Anexa e documentul, uite cateva info despre pasii care trebuie urmati. Colegii mei vor procesa aplicarile (inclusiv maine) si vor face ulterior plata, daca e totul in ordine. Cel mai util, pentru a exista si un istoric si pentru ca e vorba de informatii private, e sa ne scrii pe suport@2parale.ro. Multumesc, mult spor sa ai.

  30. Buna @Claudia,

  31. Iti multumesc, Roxana, pentru promptitudinea raspunsului! Profilul de plata a fost acceptat ieri iar suma transfera in cont in cursul zilei de astazi. Am fost surprinsa in mod placut de rapiditatea cu care s-a facut plata si de profesionalismul echipei de la suport. Felicitari si numai bine!

  32. Iti multumesc, Roxana, pentru promptitudinea raspunsului! Profilul de plata a fost acceptat ieri iar suma transfera in cont in cursul zilei de astazi. Am fost surprinsa in mod placut de rapiditatea cu care s-a facut plata si de profesionalismul echipei de la suport. Felicitari si numai bine!

  33. Va rugam faceti ceva si in legatura cu modul cum se descarc si se depun cererile de plata .
    Modul actual este foarte stresant pentru noi veniti ce nu au imprimante .

    Descarci un formular il printezi la un centru xerox, completezi il urci si cand crezi ca ai scapat mai ai unul de descarcat printat, completat si urcat si inca unul si inca unul si inca unul .

    Daca este posibil propun ca sa se poata descarca si incarca toate formularele o singura data sau cel mult in doua transe .

  34. Va rugam faceti ceva si in legatura cu modul cum se descarc si se depun cererile de plata .
    Modul actual este foarte stresant pentru noi veniti ce nu au imprimante .

    Descarci un formular il printezi la un centru xerox, completezi il urci si cand crezi ca ai scapat mai ai unul de descarcat printat, completat si urcat si inca unul si inca unul si inca unul .

    Daca este posibil propun ca sa se poata descarca si incarca toate formularele o singura data sau cel mult in doua transe .

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>