2Performant, companie de tehnologie, se listează pe piața AeRo a BVB

2Performant, companie de tehnologie de tip growth, vine pe piața AeRo a BVB.

2Performant, companie de tehnologie de tip growth, vine pe piața AeRo a BVB.

2Performant, companie de tehnologie cu potențial ridicat de creștere și liderul pieței de marketing afiliat din România, se listează pe piața AeRo a Bursei de Valori București până la finalul lui 2020.

Acțiunile companiei vor fi tranzacționate sub simbolul 2P.

Consultantul autorizat cu care compania colaborează în vederea listării este Goldring. Pentru a cumpăra acțiuni la 2Performant, vă puteți deschide cont la Goldring și beneficia de condiții speciale pentru deschiderea și operarea contului aici, selectând codul “2Performant” la “Sursa recomandării”*.

Despre 2Performant

Înființată în 2008, compania dezvoltă, operează și monetizează 2Performant.com – platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing. Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliați și influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat (publicitate plătită la cost pe vânzare) și influencer marketing (publicitate plătită cu cost fix per colaborare).

Platforma 2Performant.com a intermediat, până în prezent, 5,3 milioane de tranzacții în valoare de 225 milioane de euro pentru peste 600 de jucători din eCommerce din România și din regiune, din peste 30 de industrii.

Compania este prezentă pe piața din Bulgaria din 2011 și abordează mai multe piețe din regiune direct și prin parteneriate.

2Performant Logo

Background de finanțare și investiții

2Performant are un model de business validat și o capacitate de creștere dovedită. În plus, managementul are experiență în dezvoltarea de produse, în abordarea de piețe noi și în lucrul cu investitorii. 

Compania a trecut prin mai multe runde de finanțare cu business angels în valoare de aprox. 500.000 de euro. Din 2015, 2Performant este S.A. și este auditată. În același an s-a constituit Board-ul consultativ al companiei, format din  Sergiu Neguț (investitor și co-fondator Fintech OS) și Vladimir Oane (antreprenor și co-fondator Deepstash), la care s-a alăturat ulterior Matei Pavel (antreprenor, investitor și co-fondator T-Me Studios).

2Performant a primit validare pentru modelul de business și pentru potențialul de creștere din partea Bursei de Valori București atunci când a devenit finalistă a primei ediții a programului-concurs “Made in Romania” organizat de BVB în 2017.

De-a lungul timpului, compania a realizat investiții de peste 1 milion de euro în tehnologia proprie. În plus, în 2018 a lansat produsul de influencer marketing prin investiții din fonduri proprii în valoare de 250.000 de euro.

Potențial de creștere dovedit

Fiind direct conectată la evoluția comerțului electronic și a marketingului digital, compania se află în poziția ideală pentru a crește accelerat în următorii ani și, astfel, pentru a genera valoare pentru acționarii săi. Acest potențial de creștere a fost deja confirmat în ultima perioadă, astfel: 

 

+20% cifră de afaceri în 2019 

 

+37,5% cifra de afaceri în semestrul 1 al anului 2020 față de aceeași perioadă a anului anterior

 

+129% creștere EBITDA în S1 2020

 

+54,1% creștere a valorii vânzărilor din platforma 2Performant.com pentru clienții săi, în S1 2020

Pentru a cumpăra acțiuni la 2Performant, vă puteți deschide cont la Goldring aici. * Condițiile speciale la deschiderea și operarea contului la Goldring, prin selectarea codului 2Performant:

    • Fără alimentare de valoare minimă la crearea contului
    • Zero costuri fixe – pentru primul an
    • 0,4% plus 1 leu/ordin comision de tranzacționare – pentru primul an

Prezentare Companie.

Bogdan Aron

Chief Financial Officer 2Performant
Tel: +40 (721) 159 025
Email: investors@2performant.com